Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sondaj cu rezultate șocante: palestinienii susţin atacul din 7 octombrie împotriva Israelului și cred cu tărie în Hamas

Circa trei din patru palestinieni consideră că atacul din 7 octombrie al Hamas asupra Israelului a fost corect, iar războiul din Gaza a crescut sprijinul pentru grupare acolo, dar şi în Cisiordania, arată un sondaj al unui institut palestinian respectat.

Concluziile Centrului palestinian pentru sondaje şi cercetări politice (PCPSR) au fost publicate în timp ce creşte îngrijorarea internaţională cu privire la numărul tot mai mare de civili palestinieni ucişi în contraofensiva israeliană împotriva Hamas, aflată acum în a treia lună, relatează Reuters, citată de News.ro.

Şaptezeci şi doi la sută dintre respondenţi au declarat că, în opinia lor, decizia Hamas de a lansa raidul transfrontalier în sudul Israelului a fost "corectă", având în vedere rezultatul de până acum, în timp ce 22% au spus că a fost "incorectă". Restul au fost nehotărâţi sau nu au dat niciun răspuns.

Hamas conduce Gaza din 2007

Hamas, care a jurat să distrugă Israelul, conduce Gaza de când s-a despărţit de Autoritatea Palestiniană, în 2007. Autoritatea Palestiniană exercită o guvernare limitată în Cisiordania.

PCPSR a constatat că, în comparaţie cu sondajele de dinaintea războiului, sprijinul pentru Hamas a crescut în Gaza şi este mai mult decât triplat în Cisiordania, care a înregistrat cele mai ridicate niveluri de violenţă din ultimii ani, cu ciocniri mortale repetate între trupele israeliene şi colonişti, pe de o parte, şi palestinieni, pe de alta.

Citește și
benjamin netanyahu
NYT: Israelul a dus valize pline cu bani în Gaza pentru a menține Hamas la putere

Cincizeci şi doi la sută dintre locuitorii din Gaza şi 85% dintre respondenţii din Cisiordania - sau 72% dintre respondenţii palestinieni în general - s-au declarat mulţumiţi de rolul jucat de Hamas în război. Doar 11% dintre palestinieni şi-au exprimat satisfacţia faţă de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Abbas şi-a văzut popularitatea prăbuşindu-se pe fondul unui impas de aproape un deceniu în negocierile sponsorizate de SUA privind crearea unui stat palestinian alături de Israel.

Masacrul din 7 octombrie

7 octombrie a fost cea mai sângeroasă zi pentru Israel din istoria sa de 75 de ani, cu aproximativ 1.200 de morţi şi circa 240 de persoane capturate şi duse în Gaza ca ostatice, potrivit bilanţului israelian.

Cel puţin 18.608 palestinieni, inclusiv mii de persoane sub 18 ani, au fost ucişi în războiul din Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din enclavă. Majoritatea celor 2,3 milioane de locuitori din Gaza au fost strămutaţi din cauza atacurilor israeliene pe scară largă.

Sondajul PCPSR a constatat că 44% dintre locuitorii din Gaza spun că au suficientă hrană şi apă pentru o zi sau două, iar 56% spun că nu au. Aproape două treimi dintre respondenţii din Gaza - 64% - au declarat că un membru al familiei lor a fost ucis sau rănit în război.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult