Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Situație fără precedent la Gara de Nord. Ambele aparate de aer condiționat sunt montate cu ambele unităţi la interior

Călătorii au reclamat modul în care au fost amplasate aparatele de aer condiţionat în Gara de Nord. Potrivit unor imagini apărute pe reţelele sociale, aparatele din holul caselor de marcat au ambele unităţi la interior. 

Într-un comunicat de presă, Sucursala Regională CF București a anunţat că a cerut firmei care a montat aparatele să monteze unitatea exterioară în afara clădirii.

„Referitor la modul de amplasare a aparatelor de aer condiționat, în holul caselor de bilete, din Gara de Nord, facem următoarea precizare:

Sucursala Regională CF București a solicitat firmei care a montat aparatele de aer condiționat în holul caselor de bilete, din Gara de Nord, să identifice în cel mai scurt timp o soluție corespunzătoare din punct de vedere tehnic și funcțional, pentru montarea unitătii exterioare în afara clădirii, intervenții care se vor executa fără costuri suplimentare.” se precizează în comunicatul de presă.

Conform documentului, aparatele de aer condiţionat au fost demontate, urmând să fie repoziţionate corect pentru a funcţiona aşa cum trebuia de la început.

„Aparatele de aer condiționat au fost achiziționate weekendul trecut, din surse proprii ale SRCF București, în vederea asigurării unor condiții optime pentru călătorii care optează pentru achiziția biletelor de călătorie direct de la casele de bilete.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult