Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Site-urile care difuzează știri false despre COVID-19 riscă să fie închise de autorități

Autorităţile pot opri site-urile care difuzează informaţii false cu privire la COVID-19 sau la măsurile de protecţie şi prevenire şi pot totodată bloca accesul utilizatorilor la astfel de informaţii.

Acest lucru se va întâmpla potrivit măsurilor cu aplicabilitate imediată asociate decretului de instituire a stării de urgenţă semmnat luni de către preşedintele Klaus Iohannis.

Textul prezentat de Administraţia Prezidenţială conţine obligaţiile ce revin Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în cazul propagării unor informaţii false în mass-media şi în mediul on-line cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire, relatează News.ro.

”(2) În situaţia propagării unor informaţii false în mass-media şi în mediul on-line cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire, instituţiile şi autorităţile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect şi obiectiv populaţia în acest context.

(3) Furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conţinut sunt obligaţi ca, la decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o reţea de comunicaţii electronice ori stocarea conţinutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conţinutul respectiv se promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire.

(4) În situaţia în care eliminarea la sursă a conţinutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice destinate publicului sunt obligaţi ca, la decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, să blocheze, imediat, accesul la respectivul conţinut şi să informeze utilizatorii.

(5) La decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conţinutul care promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire şi este transmis într-o reţea de comunicaţii electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicţia legislaţiei naţionale”, se arată textul prezentat de Administraţia Prezidenţială.

Grupul de Comunicare Strategică a făcut mențiuni referitor la dispozițiile prevăzute în decretul Președintelui României referitoare la propagarea de informații false prin intermediul mass-media și în mediul online:

- Analiza referitoare la publicațiile care difuzează în mod sistematic și deliberat informații false, ignorând apelul pentru o informare corectă și obiectivă, va fi realizată la nivelul Grupului de Comunicare Strategică.

- Dispoziția referitoare la eventuala dezactivare a publicației online este emisă de Ministrul Afacerilor Interne, în baza analizei Grupului de Comunicare Strategică.

- Dispoziția Ministrului Afacerilor Interne este implementată prin decizie a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

''Menționăm faptul că această reglementare nu privește instituțiile de presă recunoscute la nivelul opiniei publice, a căror identitate este cunoscută, și cu care autoritățile se află într-un raport de colaborare și dialog permanent. Acest instrument privește combaterea acțiunilor de dezinformare a căror scop este de a induce panică, prin intermediul unor publicații fără identitate ori a unor publicații care în mod sistematic prezintă informații fără bază reală'', a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

''Analiza se va realiza asupra fiecărui caz în parte și va fi în mod obligatoriu deschis un dialog prealabil cu reprezentanții publicației (dacă pot fi identificați) care ar putea face obiectul unei asemenea analize'', au adăugat aceștia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult