Sistemul perfect prin care peștele prins poate fi vândut pe piața neagră. Pescuitul comercial, pe cale de disparție

Galerie foto

Campania Știrilor PRO TV „Prinși în plase de incompetență” vă arată cum cantitățile de pește prins sunt trecute eronat în acte. 70 % din ce se prinde în apele dulci de la noi ajunge să se vândă la negru, în aceste condiții, iar autoritățile iau de bune datele din documentele cu mențiuni false.

La mijloc se dau șpăgi, pentru a fenta sistemul, susțin martorii.

Și dacă la acvacultură stăm prost, la pescuitul comercial e și mai mare jale. Conform datelor oficiale, din pescuit se obțin doar 6.000 de tone de pește anual, de două ori mai puțin decât din acvacultură. Prin comparație, din import, ajung în țara noastră aproape 130.000 de tone de pește pescuit.

Pescarii, tot mai puțini, se plâng că, la propriu, nu mai are balta pește. Nici Dunărea, nici zona Deltei, nici râurile mari.

Citește și

Doi pescari s-au înecat pe un canal al râului Jijia. Nimeni nu știe cum au ajuns în apă

Și totuși, un cercetător de la Universitatea de Piscicultură din Galați susține că de ani de zile a tot comunicat autorităților că trebuie luate măsuri pentru a regenera populațiile de pește din Dunăre, Deltă și din cursurile mari de apă.

Tudor Ionescu, cercetător la Centrul de Biodiversitate Acvatica: „Nu e pește nu e pește, dar dacă l-am lăsa un pic să se reproducă, peștele e un animal prolific, cel mai prolific animal. Dacă am crește dimensiunile minime de reținere, la plase, la crap, acum cred că e 35, dacă ai pune 40, aia înseamnă încă două reproduceri, până ajunge la ăia 5 cm de crescut. ”

La noi și numărul pescarilor a scăzut vertiginos, însă cel mai grav este că datele colectate la nivel național, de la cei ce pescuiesc, sunt serios viciate, iar peștele vândut la negru nu e cuantificat.

Asta susține, cu protecția anonimatului, un pescar din zona Galațiului. Omul declară că pescarii vând masiv pește la negru, iar la final de lună, dau șpagă pentru a trece cantități fictive, în actele lor.

Fac asta pentru a declara, în fals, că își obțin cotele de pește acordate, în baza cărora își pot prelungi autorizațiile de pescuit. Peștele care apare fictiv în acte, e în realitate în cantități mult mai mari și e vândut la negru.

Pescarii sunt interesați să ia un preț cât mai bun pentru peștele prins și atunci vând la negru. Cei cu centrele de colectare le oferă un preț mic.

Pescar: „Morunașul îl dă (n.r centrul de colectare) cu 15 lei kilogramul sau cu 10 lei și el îmi dădea pe el 3 lei. ”

Tudor Ionescu, cercetător la Centrul de Biodiversitate Acvatica: „Mulți pești din captură nu se raportează, adică nu se predau la acele CPV-uri, care au obligația să raporteze la ANPA. ”

Pescar: „Hoție din buzunarul meu!”

Omul cu identitatea protejată afirmă că în cazul de la Galați, unde pescuiește el, cel care preia peștele deține și asociația de pescari, adică entitatea care le avizează cotele lunare și toți sunt la mâna lui.

În zona Galațiului sunt doar două centre și ambele sunt deținute de firma lui Jean Mirică, antreprenor. El are și mașina frigorifică cu care se cară peștele, dar și unul din magazinele din piață. Același Jean Mirică este președintele Asociației Pecarilor din zonă, și toți depind de semnătura lui și de avizul asociației, pentru a-și obține licențele de pescuit.

Pescar: „Trebuie să îi dai lui Jean. Dacă nu i-l dai lui Jean, îi dai banul. Prin tot ceea ce face te forțează și pe tine să faci ce fac și ceilalți. Eu, de exemplu, când mă duc la asociație și nu este el, fata de la el îmi face hârtiile.”

La asociație s-ar face și mențiunile fictive, privind peștele prins.

Pescar: „Acolo mai vine și nevastă-sa și face acte. Da! Toți sunt băgați acolo, a fost și noră-sa.”

Conform legii românești, pescarul nu are voie să vândă la liber peștele prins. E obligat să îl dea la un punct de colectare arondat, iar cei cu centrul îi oferă un preț. Iar vicepreședintele recunoaște că există un monopol.

Costică Vizitiu, vicepreședinte asociația Lotca: „La Brăila sunt vreo patru centre din astea. La Galați e unul singur. N-au vrut monopol. Ești constrâns să îți faci cota și dai peștele într-un singur loc.”

Jean Mirică afirmă că totul se face corect și la vedere, pescarii sunt mulțumiți de preț și nu vede vreo problemă de monopol.

Jean Mirică, președintele asociației Lotca: „Se întocmesc notele de descărcare, avizul și nota de transport. După aceea peștele se duce la masina frigo și de acolo se duce la centrul de primă vânzare. După ce se vinde peștele, atunci pescarul își ia banii. În primul rând cota este mica, alocată.”

Pescar: „Cota e greu de făcut. Reporter: Este mică? Pescar: Se face greu, e mare, 1300 de kg de pește, segmentat pe diferite tipuri de pește.”

Jean Mirică, președintele asociației Lotca: „Toate avizele se însumează, se face factură, chitanță, și pescarul își ia banii.”

Pescar: „Est la mâna lui! Indiferent cum ai fi, tot trebuie să îi dai lui și banii și peștele, tot.”

Jean Mirică, președintele asociației Lotca: „I se întocmesc documentele, pe documente vorbim, nu pe altceva.”

Pe fondul pieței negre, a trimufat și braconajul. Cel mai profitabil, în Deltă și Dunăre, e cel la sturioni.

Cercetătărul Tudor Ionescu susține că de ani de zile, se braconează, la noi, în numele științei. Adică braconierii se acoperă cu acte să arate că pescuiesc științific, cu o licență specială dată de institutele de cercetare.

Tudor Ionescu, cercetător: „Din 2015 până în 2022 vorbim de 470 de exemplare, de sturioni, din care 91% au fost masculi. Lipsesc la apelul de seară undeva la 200 si ceva de femele. Din datele respective.”

Iată imagini postate de Institutul din București, apar pescari cu cagulă, care țin legat, la mal, un morun, pe care îl scot la suprafață, să fie filmat. Oficial, peștele ar fi fost prins pentru a fi studiat, însă pescarii cu experiență susțin că acesta ar fi de fapt modul în care se țin ascunși sturionii braconați.

Pescar: „Îl legi cu ață, după ce e prins, și când ai ajuns undeva aici îi dai drumul în apă și el pleacă. Și când a venit clientul l-ai tras afară și gata. Masculul ți-l dau și degeaba, ia-l. Dar icrele sunt ale mele! ”

Piscicultura și pescuitul comercial par mai degrabă pe cale de dispariție în România. Ne lăudăm că avem apă, dar nu știm să facem afaceri cu pește. Strategia națională a sectorului pescăresc se rezumă la face cine poate, cum poate.