Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sindicaliști: Dragnea va avea spațiu suficient la penitenciarul Giurgiu, dacă va fi repartizat acolo

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor îi cere președintelui PSD Liviu Dragnea să ceară scuze ”victimelor infracțiunilor și românilor pe care i-a înșelat”.

”La 30 ianuarie 2018 se aflau exact 73 de condamnați pentru abuz în serviciu în penitenciare. Niciunul n-a deturnat banii copiilor defavorizați.” - se arată într-un comunicat de presă al sindicaliștilor.

Reacția lor vine la scurt timp după ce Dragnea a declarat că își cere iertare de la miile de români, ”care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi prin tribunale pe baza aceloraşi articole sovietice (...)".

”Nu comentăm construcția frazei, emoția momentului explică scăpările, dar, pentru conformitate, precizăm că în penitenciarele românești, la 30 ianuarie 2018, se aflau în detenție exact 73 de condamnați la pedepse cu închisoarea între 2 și 5 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Această cifră s-a redus sensibil după aplicarea legii recursului compensatoriu.

În penitenciare sunt în schimb mii de criminali (6156), tâlhari (4387), condamnați pentru furturi (5190), violatori (1979), traficanți de droguri (1434) și condamnați pentru înșelăciune (997). Nu există niciun motiv ca cineva să le ceară scuze. Nici măcar un viitor coleg, actual demnitar al Statului Român.” - mai afirmă președintele Federației Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, Sorin Dumitrașcu.

Citește și
Ludovic
Ludovic Orban: ”CEx-ul PSD s-a comportat ca o sectă de sinucigaşi politici”

Acesta mai avertizează că, ”după aplicarea legii gratierii mascate, 1 din 5 condamnați pentru infracțiunile de mai sus au fost puși în libertate. Astăzi sunt așadar liberi pe stradă și comit alte infracțiuni mii de criminali, violatori, tâlhari și hoți. Statistic peste 70% din cei peste 5.000 de beneficiari se vor întoarce făcând alte mii de victime.”

”Ca o curiozitate statistică, domnul Liviu Dragnea este singurul condamnat pentru infracțiuni de abuz în serviciu, care a instigat la deturnarea banilor destinați pentru asistența socială. Banii destinați copiilor orfani sau plasați în grija statutului ori a persoanelor defavorizate, au fost astfel folosiți în interes de partid pentru plata unor sinecuriști.

În acest context, îl informăm pe domnul Liviu Dragnea că Penitenciarul Giurgiu are un grad de ocupare de 87,21%, dar că ministrul Justiției a avut grijă să-l clasifice ca fiind în condiții improprii, deși este unul dintre cele 3 penitenciare construite după 1989. Va avea, deci, spațiu suficient și va beneficia și de reducere de pedeapsă dacă va fi repartizat la acest penitenciar pe baza criteriului domiciliului.

Așadar, dacă simte nevoia să ceară cuiva iertare, îi recomandăm domnului Liviu Dragnea să se aibă în vedere milioanele de români pe care i-a mințit, zecile de mii de victime ale infracțiunilor care n-au primit nicio despăgubire și miile de angajați din penitenciare care, deși lucrează în condiții improprii, încă mai au de recuperat o datorie de peste 1 milion de ore suplimentare neplătite. Ar fi un început.

Din păcate, însă, n-o va face. A inventat "statul paralel" așa cum înaintași ai domniei sale au inventat "agenturili străine", ori - mai târziu, după Revoluție - "elementele reacționare". - mai spune președintele Federației Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, Sorin Dumitrașcu.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult