Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Și-a vândut copilul pentru 276 de euro. Cu banii le-a luat dulciuri celorlalți trei copii

O femeie și-a vândut copilul nou-născut pentru aproximativ 276 de euro, iar banii i-a folosit să cumpere dulciuri și haine pentru ceilalți trei copii ai săi. Acum riscă până la 15 ani de închisoare, în Rusia.

Femeia a fost acuzată că și-a vândut copilul pe piața neagră, în schimbul sumei de 276 de euro, în moneda locală, iar cumpărătorii au fost un cuplu din Rusia, relatează publicația Daily Star.

Femeia de 30 de ani, de origine cecenă, mai are trei copii de școală și a rămas gravidă cu al patrulea copil. Ea și-a vândut băiatul nou-născut unui cuplu pe care l-a întâlnit prin niște cunoștințe comune.

Protecția copilului a contactat Poliția, funcționarii știind că era însărcinată, fără ca apoi să o mai vadă cu copilul, arată sursa citată.

Pentru a-și duce intențiile la bun sfârșit, femeia a folosit pașaportul cumpărătoarei atunci când s-a dus la o ecografie și când s-a internat în maternitate.

Citește și
Rapita
O tânără de 21 de ani a fost răpită din mall, la Arad. Trei persoane au fost reținute

După ce a născut băiatul, o moașă i l-a dat unui bărbat despre care cecena a spus că era soțul ei, dar în realitate era soțul cumpărătoarei. Cuplul ar fi luat copilul într-un taxi, și nu i-au mai răspuns ulterior la telefon, a declarat femeia Poliției.

Ea a mai adăugat că ar fi vrut să-l păstreze, simțind instinctul de mamă la naștere, dar a trecut peste sentimente și a încheiat afacerea.

Atât mama cât și cumpărătorii riscă 15 ani de închisoare pentru trafic de persoane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult