Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Și-a cumpărat un BMW din Franța, dar a rămas fără el când a ajuns în Botoșani. Cine i l-a luat. FOTO

O maşină de lux, care a fost furată din Polonia, a fost descoperită în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, au anunţat, luni, reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani.

Potrivit acestora, poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW xDrive hibrid, care figura în bazele de date ca fiind furat din Polonia.

Maşina se afla pe o platformă tractată de un microbuz care încerca să iasă din România, iar actele autoturismului fabricat în 2020 au fost prezentate de un tânăr de 24 de ani, cu cetăţenie dublă, română şi Republica Moldova, pasager în microbuz.

"Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autorităţile din Polonia, la data de 27.11.2023. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a achiziţionat autoturismul din Franţa, plătind suma de 22.000 de euro, fără a avea cunoştinţă despre faptul că acesta figurează furat", au precizat oficialii STPF.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări în acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 140.000 de lei, a fost reţinut.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult