Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. Cine a fost sfântul considerat făcător de minuni

Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, este prăznuit de credincioși pe 27 octombrie, o zi mai târziu față de primul sfânt Dimitrie, Sfântul Dimitrie din Salonic.

Sfântul Dimitrie cel Nou, prăznuit la 27 octombrie, a trăit în timpul Ţaratului vlaho-bulgar şi era dintr-un sat, Basarabov, aşezat pe marginea apei Lomului.

La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din satul său şi s-a aşezat mai întâi într-o peşteră din apropierea acestuia, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit la 27 octombrie, a trăit în timpul Ţaratului vlaho-bulgar şi era dintr-un sat, Basarabov, aşezat pe marginea apei Lomului.

 

Citește și
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru. Acum aflăm cum va fi iarna

La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din satul său şi s-a aşezat mai întâi într-o peşteră din apropierea acestuia, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii.

Prin ostenelile sale multe, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea, s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni. Sfântul Dimitrie şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu.

 

Sfântul Dimitrie cel Nou – moaștele se află la București din 1774

Cererea a fost ascultată şi moaştele au fost aşezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774. În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucureştilor şi al întregii Ţări Româneşti.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, cultul său a fost generalizat în toată ţara. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)

Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO, din anul 1988.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult