Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șefii TVR și ai Radioului Public au fost demiși. Parlamentul a respins rapoartele de activitate

Parlamentul a respins, marţi, rapoartele de activitate ale TVR și ale Radioului Public pe anii 2017, 2018 şi 2019. Această acțiune atrage demiterea conducerilor celor două instituții, iar Legislativul va numi un director interimar pentru şase luni.

Astfel, Doina Gradea a fost demisă de la conducerea TVR, iar Georgică Severin a fost înlăturat de la șefia Radioului Public.

Ramona Săseanu, propusă de PNL, a fost numită în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune.

De asemenea, Liviu Popescu, propus de USR Plus, a fost numit în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a precizat că respingerea rapoartelor de activitate şi a conturilor de execuţie atrage demiterea de drept a conducerilor celor două instituții.

„Respingerea atrage demiterea de drept a consiliul de adminsitratie al SRTv. Prin urma, după respingere rapoartelor de activitate pentru anii 2017, 2018 si 2019, consiliul de administraţie SRTv a fost demis. În cazul în care nu exista consiliu de administraţie Parlamentul numeşte un preşedinte interimar pentru o perioadă de şase luni. Drept urmare, vom solicita propunerea unui preşedinte interimar”, a anunţat preşedinta Senatului Anca Dragu, în plenul reunit de marţi, potrivit News.ro.

„Respingerea raportului anula de activitate atrage demiterea de drept a consiliului de administratie al SRR. Având în vedere acest lucru, consiliul de administratie al SRR a fost demis. Potrivit aceleiaşi legi, la propunerea comisiilor parlamentare de specialitate, în cazul demiterii consiliului de administraţie şi inexistenţei unui director general, Parlamentul numeşte un director general interimar al SRR cu un mandate bine definit ce nu poate depăşi 6 luni”, a adăugat ulterior Anca Dragu.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult