Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Se închide a doua cea mai mare fabrică de zahăr din România: "E pierdere mare". "Acum ce va fi, Dumnezeu cu mila"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Fabrica de zahăr de la Luduș, a doua din România ca mărime, se închide definitiv. Negocierile privind cumpărarea sau preluarea companiei de către stat au eșuat, aşa că investitorii au anunțat angajații și autoritățile că se vor retrage.

 

Peste 160 de oameni vor rămâne acum fără slujbe.

 

Fabrica de zahăr din Luduș funcționa de mai bine de o jumătate de secol, iar în anii '80 avea peste o mie de angajați. După privatizare, a fost preluată de un grup de investitori francezi. Acum, patronii au pus lacatul pe uşă, pentru că afacerea mergea în pierdere.

Daniel Preda, reprezentant sindicat fabrica de zahăr: "Statul a renunțat la achiziționarea fabricii de zahăr. Ei au ajuns la concluzia că nemafiind nici un potențial cumpărător să își reia programul de disponibilizări al angajaților. Momentan majoritatea angajaților sunt în șomaj tehnic din luna ianuarie."

În fabrică mai sunt acum angajaţi 160 de oameni, mulți dintre ei în vârstă de 50 de ani.

Angajat: „Locuri de muncă prin oraș ... sunt cam ocupate. Acum ce va fi, Dumnezeu cu mila. Statul nu a făcut nimic ne-a promis și a fost zero."

Lucian Olaru, angajat: "Am fost plimbați așa, statul tot a zis că intervine și nu a intervenit cu nimic, nu ne place că am fost mințiți."

Impactul asupra zonei este major. Pe lângă angajaţi, vor fi afectați și colaboratorii externi.

Localnic: "Făcea zahăr de calitate. E pierdere mare. Nici fabrica de zahăr nu a avut mulți angajați, dar a luat sezonieri. Am crezut că o să mă angajez permenat acolo, până la urmă nu a ieșit nimic."

Suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr, în ţara noastră, a scăzut considerabil în ultimii ani. Dacă în 2014 producția era de aproape 1,4 milioane de tone, în 2020 s-a redus la jumătate. O parte dintre cultivatori au renunțat la sfeclă, iar ceilalţi au încheiat contracte cu fabrică din Roman.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult