Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Se construiește la cel mai dificil lot de autostradă din România. Va avea șapte tuneluri și zeci de poduri

Lucrările la lotul 2 al autostrăzii Sibiu - Piteşti vor începe în această primăvară, a anunțat președintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, după o întâlnire cu reprezentanții constructorului.  

Rădulescu a precizat că la întâlnire, care a avut loc la organizarea de şantier de la Câineni, au participat şi prefectul judeţului, dar şi reprezentanţi ai Poliţiei Vâlcea, precum şi primarii celor două localităţi vâlcene prin care trece acest tronson - Racoviţa şi Câineni.

„A fost o întâlnire productivă în care am făcut o evaluare la zi a stadiului în care ne aflăm şi am primit asigurări din partea constructorului că proiectarea se va termina curând şi că lucrările efective vor începe în această primavară. De asemenea, în urma discuţiilor, am solicitat să se ia măsurile necesare pentru a evita crearea de ambuteiaje în zonele prin care trec utilajele constructorului. Aşa cum am mai spus, autostrada nu trece pe deasupra judeţului, este un proiect de o importanţă majoră atât pentru Vâlcea, cât şi pentru România şi mă interesează ca lucrările să fie finalizate la termenul stabilit”, a transmis preşedintele CJ Vâlcea, conform Agerpres.

Lotul 2 Boiţa - Cornetu din Autostrada Sibiu - Piteşti (A1) este cel mai dificil lot de autostradă din România, având o lungime totală de peste 31 de kilometri, cu 49 de poduri şi viaducte, şapte tuneluri şi un ecoduct în zona Lazaret. Lucrările la acest lot ar trebui finalizate în 2028, câştigătorul contractului de proiectare şi execuţie fiind o asociere de firme din Turcia - Mapa Cengiz.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult