Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Școlile din București în care vor exista secții de votare se vor închide 4 zile

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în şedinţa de vineri, suspendarea cursurilor în zilele de în 24, 25, 28 şi 29 septembrie, în școlile unde vor fi secţii de votare.

”Ţinând cont de situaţia specială în care se desfăşoară alegerile locale din anul 2020, cât şi prevederile din Legea nr. 55/2020 privind măsurile stabilite pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat suspendarea cursurilor în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020, 26.09.2020 respectiv, 28.09.2020, 29.09.2020, pentru unităţile de învăţământ din Municipiului Bucureşti ce găzduiesc secţii de votare”, a transmis, vineri seară, Prefectura Bucureşti, potrivit News.ro.

De asemenea, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în şedinţa extraordinară de vineri, Scenariul Roşu de organizare şi desfăşurare a cursurilor în următoarele unităţi de învăţământ din Municipiului Bucureşti:

1. Liceul de Metrologie Traian Vuia - Şoseaua Vitan - Bârzeşti, nr. 11, sector 4

2. Grădiniţa 185 - Str. Garoafei, nr. 12, sector 5.

Citește și
elev
Încă 12 şcoli, trecute în scenariul roşu. Situația după prima săptămână de cursuri

Totodată, s-a aprobat Scenariul Galben de organizare şi desfăşurare a cursurilor în următoarele unităţi de învăţământ din Municipiului Bucureşti:

1. Grădiniţa GAN EDEN - Str. Vitejescu, nr. 19, sector 4

2. Grădiniţa Prietenii mei - Bulevardul Metalurgiei, nr. 87, sector 4

3. Grădiniţa ILLO - Str. Iarba Câmpului, nr. 4, sector 4

4. Şcoala gimnazială nr. 197 (S6) - Str. Obcina Mare Nr. 2, Sector 6

5. Şcoala gimnazială Adrian Păunescu (S6) - Aleea Valea Prahovei, nr. 1, sector 6

6. Şcoala gimnazială nr. 59 (S6) - Str. Vlădeasa , nr. 9, sector 6

7. Şcoala gimnazială Constantin şi Elena (S6) - Aleea Lunca Cernei, nr. 3, sector 6

8. Şcoala gimnazială Sf Andrei (S6) - Aleea Parva, nr. 3-5, Sector 6.

Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat, vineri, că elevii din restul țării nu vor merge la școală în 25, 28 și 29 septembrie - adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegeri.

Asta nu înseamnă că elevii nu vor face orele. Cursurile se vor desfășura online în această perioadă.

“Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor. Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi vineri, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a declarat Monica Anisie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult