Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scene șocante în Suceava. Un bărbat a fost înjunghiat de un altul, nemulțumit că nu a fost angajat într-un restaurant

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au fost momente de panică într-un restaurant din Suceava, când un individ agresiv a intrat cu o armă albă în local și a început să-i amenințe pe angajați.

Bărbatul în vârstă de 23 de ani era pus pe scandal, nemulțumit că nu a fost angajat acolo, după o pregătire de 2 zile.

Un client al localului a fost rănit în încăierare, și transportat apoi la spital.

Scenele șocante au avut loc în restaurantul din Suceava ieri după-amiază. Individul în vârstă de 23 de ani, din Botoșani, a intrat în local și a început să țipe la angajați, spun polițiștii. Bărbatul și-ar fi cerut banii pe care considera că îi merită după două zile de ucenicie. Cum omul nu a fost însă angajat, a decis să se răzbune, sub amenințarea unui cuțit.

Angajat restaurant: „A amenințat colegele, a deschis casa de marcat, a văzut că nu sunt bani, după a intrat în bucătărie și tot repeta dă-mi banii, dă-mi banii. A fost în probe la noi ca lucrător la restaurant, a făcut o acuzație falsă la ITM despre noi și vă dați seama că nu l-am mai angajat.”

Angajații restaurantului, împreună cu un client, dar și cu alți oameni care au sărit în ajutor, au reușit în cele din urmă să îl scoată pe agresor în parcare și să-l imobilizeze. Numai că, în încăierare, clientul în vârstă de 38 de ani a fost înjunghiat, iar apoi transportat la Spitalul Județean din Suceava. Potrivit medicilor, prezenta numeroase răni care i-au pus viața în pericol, însă a fost stabilizat.

Dan Teodorovici, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava: „Bărbatul de 38 de ani a ajuns în stare gravă, în șoc hemoragic, prezentând multiple plăgi tăiate la scalp, torace posterior și la nivelul brațului stâng.”

Atacatorul a fost dus la audieri.

Ionuț Epureanu, purt.cuv.IPJ Suceava: „Agresorul a fost identificat la fața locului, a fost încătușat și preluat în custodie de polițiști fără incidente, fiind transportat la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru audieri.”

La acest moment, în dosar se fac cercetări pentru tentativă de omor. Dacă va fi găsit vinovat, agresorul riscă până la 20 de ani de închisoare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult