Scene șocante în Braşov. Trei tineri au bătut două persoane pentru că au refuzat să le cumpere alcool

arestat
Shutterstock

Trei tineri din Braşov, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, au ajuns în arest preventiv după ce, sâmbătă spre duminică noaptea, au tâlhărit alte trei persoane, sustrăgând un telefon mobil, 420 de lei, un pachet de ţigări şi o pereche de căşti.

Conform unui comunicat remis, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, cei trei tineri, aflaţi în preajma unui supermarket non-stop din zona Gării Braşov, imediat după miezul nopţii, au încercat să convingă alte două persoane să le cumpere băuturi alcoolice.

„Ca urmare a refuzului celor două victime de a le cumpăra băuturi alcoolice, le-au aşteptat pe acestea la intrare. Au început să le urmărească în exteriorul magazinului şi, la un moment dat, au aruncat o sticlă de băutură în direcţia victimelor, care s-a spart în dreptul acestora. Cele trei persoane de sex masculin au aplicat apoi numeroase lovituri celor două victime cu pumnii şi cu picioarele, imobilizându-le la pământ. S-a reuşit sustragerea unui pachet de ţigări. Imediat după incident, în jurul orei 1,25, aceleaşi trei persoane de sex masculin s-au deplasat în lateralul magazinului, unde au observat-o pe cea de-a treia victimă, fără legătură cu primele două. S-au apropiat, au prins-o de haine, au lovit-o repetat cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, au strâns-o de gât, după care i-au sustras un telefon mobil, o pereche de căşti bluetooth, precum şi suma de 420 lei", au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Cei trei tineri au fost reţinuţi duminică, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a dispus, luni, arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Faţă de fiecare dintre ei s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie calificată, a precizat sursa citată.

Citește și
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin
Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi

Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă pentru localizarea unei fetiţe de 13 ani, din municipiul Botoşani, care în cursul zilei de luni a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române
Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române

Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult - 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.