Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scandalagiu oprit în trafic cu focuri de armă. Au fost aduse trupe de intervenţie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Incident cu focuri de armă în localitatea Fereşti din judeţul Vaslui, după ce un şofer care a fost oprit în trafic de către poliţişti pentru un control de rutină a început să facă scandal.

În ajutor i-au sărit fratele şi cumnata. Agenţii l-au încătuşat, dar în îmbrânceala generală omul a reuşit să fugă, deşi poliţiştii au tras trei focuri de avertisment.

Au fost aduse trupe de intervenţie, care după câteva ore i-au găsit şi reţinut pe cei doi bărbaţi.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost oprit de către un echipaj de poliţie rutieră, dar în momentul în care a tras pe dreapta, a încercat să facă schimb de locuri cu soţia sa.

Agentul i-a spus că asta nu schimbă cu nimic situaţia şi i-a cerut actele. Conducătorul auto a început să îi îmbrâncească pe poliţişti, dar oamenii legii au reuşit să îl încătuşeze. În ajutor i-au sărit însă fratele şi cumnata, iar în îmbrânceala generală a fugit cu cătuşele pe mâini, deşi unul dintre poliţişti a tras trei focuri în aer.

Citește și
atac armat Moscova
Schimb de focuri în centrul Moscovei. Un poliţist a fost ucis iar altul, grav rănit

Localnic: "S-au auzit trei împuşcături. Am crezut că sunt copii cu petarde. A aflat apoi soţia de la oameni că poliţia a tras 3 focuri de avertisment. Mai bine se legitimau, luau amendă, dar dacă au făcut prostia asta, intră la ultraj."

Peste 50 de poliţişti şi mascaţi au periat satul şi au reuşit să dea de urma şoferului câteva ore mai târziu. A fost dus la Serviciul de Medicină Legală, unde i s-au luat probe biologice, în vederea stabiliriii alcoolemiei. Şi el, şi fratele lui au fost reţinuţi în cursul nopţii, pentru ultraj.

Martori: "A venit poliţia că a vrut să le pună fiola, au refuzat. Ei sunt foarte cuminţi. De mici merg la biserică, sunt oameni serioşi, lucrează, fac acoperişuri la case, nu sunt scandalagii, nu beţii, nu."

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă judecătoria Vaslui.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult