Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sat din Prahova, sub teroarea unui evadat. Intră în case şi ia ce vrea, iar oamenii se tem de violuri

Your browser doesn't support HTML5 video.

De câteva zile sătenii unor comune din Prahova sunt terorizați de vizitele nocturne ale unui evadat. Bărbatul a fugit de două săptămâni dintr-un penitenciar și până acum a scăpat se pare de căutările poliției.

El ar fi intrat noaptea în case și beciuri, în căutare de mâncare.

Individul ar fi golit frigiderele, dar ar fi plecat și cu haine groase sau cu sticle de țuică și vin, povestesc localnicii. Oamenii sunt speriați de atacurile date tot mai des, în miez de noapte, de bărbatul care a evadat din Penitenciarul din Ploiești.

Localnic: "Bricege luate, lanterne luate, la baie ușa desfăcută la frigider, luată mâncarea. Pe urmă pe terasă am avut două perechi de adidași și după aia a plecat sănătos".

Localnică: "Îl vede lumea pe stradă pentru că acuma dacă își pune și masca pe față trece fără să îl cunoască lumea". Îmi e frică să nu vină să sperie copii și așa băiatul cel mare a înțeles din ce am vorbit și s-a speriat foarte tare. Din seară aceea n-am mai putut să dorm în camera aia m-am mutat în altă cameră mai depărtată, nu mai ies pe acolo ies prin față".

Citește și
Aglomeratie la metrou miercuri
Arafat nu exclude ca în următoarea perioadă să intrăm "pe rând" la metrou

Oamenii nu înțeleg cum Onorel Lupu, bărbatul în vârstă de 41 de ani din localitatea Șoimari se plimbă de două săptămâni nestingherit pe uliță și cotrobăie prin casele lor, iar anchetatorilor le este greu să îl găsească.

Localnic: "Acum nu îl prinde că e codru e împădurit și are experiență. Zonele astea le cunoaște dacă nici cu câini nu l-au găsit".

Localnicii se tem pentru siguranța lor, mai ales că bărbatul este cercetat și într-un dosar penal pentru că ar fi sechestrat o minoră de 13 ani. Onorel Lupu a evadat pe 18 aprilie de la o secție exterioară a penitenciarului Ploiești aflată în zona Movila Vulpii. El a fost condamnat anul trecut pentru zeci de furturi din locuințe și avea de executat 3 ani de închisoare. Polițiștii din Prahova dau asigurări însă că individul este căutat pe arii extinse, cu efective mărite.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult