Șase persoane au fost rănite într-un grav accident, în Covasna. A intervenit elicopterul SMURD

elicopter SMURD
Şase persoane au fost transportate la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule şi care s-a produs pe un drum judeţean din Covasna.

Pentru una dintre victime a fost solicitat elicopterul SMURD, aceasta fiind transportată la un spital din Braşov, potrivit News.ro.

Accidentul s-a produs pe DJ 112, în apropierea localităţii Dobolii de Jos, fiind implicate trei autovehicule.

Acolo au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Sfântu Gheorghe cu două autospeciale pentru descarcerare, un echipaj SMURD, o autospeciala pentru transport victime multiple şi o ambulanţă a SAJ. La intervenţie au participat 11 subofiţeri, 2 ofiţeri şi un voluntar.

accident Covasna accident Covasna

Citește și
accident cluj
Accident spectaculos provocat de un șofer beat, în Cluj. La un pas de o tragedie

”În accidentul rutier au fost implicate 7 persoane, dintre care 3 au fost încarcerate. A fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD din cadrul Punctului de Operare Aeromedical Braşov, acesta a ajuns imediat, înainte ca cea de a treia victima încarcerată să fie extrasă. În urma evenimentului, 5 persoane au fost transpotate la UPU Sfântu Gheorghe, una a fost transportată de elicoperul SMURD la Braşov şi una a refuzat transportul”, a precizat ISU Covasna.

Poliţia Judeţeană Covasna face cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult