Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Salvamontiștii au primit 70 de apeluri pentru a interveni pe pârtii. Un copil, accidentat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Misiune contra cronometru a salvamontiștilor din Borșa, județul Maramureș, pentru salvarea unei fetițe accidentate pe pârtie.

Copila, în vârsta de 10 ani din Tulcea, a suferit o entorsă, iar salvatorii au coborât-o cu ajutorul unei tărgi până la baza domeniului schiabil, de unde o ambulanță a transportat-o la spitalul orășenesc pentru investigații suplimentare. Salvamontiștii recomandă turiștilor o atenție sporită pe pârtii, mai ales că în ultimele ore s-a format un strat consistent de gheață, iar numărul accidentărilor pe pârtii a crescut considerabil. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 70 de apeluri prin care se cerea intervenția de urgență a salvatorilor montani, iar 54 de persoane au fost transportate la unitățile spitalicești. Cum la sfârșit de săptămână se așteaptă ca numărul de turiști pe pârtii să crească, peste 500 de salvamontiști vor fi la datorie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult