Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Salariul minim crește la 3.000 de lei brut, de la 1 ianuarie. Cât va fi netul, pentru două milioane de români

Your browser doesn't support HTML5 video.

De la 1 ianuarie 2023, salariul minim pe economie va fi 3.000 de lei brut, în creștere de la cei 2.550 de lei de acum, a anunțat Guvernul.

În mână, asta înseamnă o leafă de 1.863 de lei. Peste 2 milioane de români, estimează oficialii, vor fi plătiți cu salariul minim, anul viitor.

Din cei 3.000 de lei - valoarea salariului brut de la 1 ianuarie 2023 - 200 de lei sunt scutiți de impozit și contribuții la fondurile de asigurări. Netul va ajunge la 1863 de lei, cu 339 de lei mai mult față de cât este în prezent.

Vasilică Priceputu, vicepreședinte Consiliul IMM-urilor: „Salariul minim este de 3000 de lei, cu 200 deductibili, aceasta e concluzia, urmând ca până luni să discutăm de eventuale deduceri salariale la sumele de peste 3.000 de lei. Orice creștere a salariului e mică.”

În prezent, 1,3 milioane de români sunt plătiți cu salariul minim pe economie, dintr-un total de 5,2 milioane de angajaţi. Alți 500.000, din agricultură și în construcții, au deja leafa minimă stabilită la 3.000 de lei brut. Pentru construcții, decizia este să se ajungă la 4.000 de lei.

Citește și
Regele Charles
Gest impresionant al Regelui Charles. Le va da salariaților cu salarii mici un bonus la salariu din propriul său buzunar

În total, potrivit ministerului Muncii, numărul românilor plătiţi cu salariul minim va ajunge la 2,1 milioane.

Acum, salariul minim înseamnă 40% din cel mediu. În 2024, ar trebui să fie cel puțin 50%, așa cum cere o directivă europeană. Ne uităm și la situația de acum și vedem că salariul mediu net abia a trecut de 4.000 de lei. Pe sectoare de activitate, diferențele sunt foarte mari, dacă privim extremele. Cine lucrează în industria țițeiului este cel mai avantajat – aici salariul mediu net este deja la peste 16.000 de lei. La polul opus sunt cei care muncesc în hoteluri și restaurante, de aceea angajații din acest domeniu se bazează mult pe bacșișuri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult