Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-a prelungit perioada de înscrieri pentru posturile din Poliție scoase la concurs. Ce departamente sunt vizate

Posturile scoase la concurs de Poliția Română sunt accesibile candidaților până pe 7 iulie. Perioada inițială de înscriere a fost prelungită, a transmis IGPR.

Înscrierile se fac online, până la data de 7 iulie inclusiv, în această perioadă fiind cuprinse şi zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior, nemaiputând fi depuse documente, arată Inspectoratul General al Poliţiei Române, conform Agerpres.

Posturile scoase la concurs sunt în specialităţile acţiuni speciale, analiza informaţiilor, arme, explozivi şi substanţe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetarea şi prevenirea criminalităţii, combaterea criminalităţii organizate, comunicaţii şi informatică, cooperare poliţienească internaţională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare şi relaţii publice, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, logistică, operaţiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecţia animalelor, protecţia martorilor, psihosociologie, relaţii cu publicul, relaţii internaţionale, resurse umane, rutieră, siguranţă şcolară, structura de securitate, transporturi, reţinere şi arestare preventivă şi învăţământ", arată sursa citată.

Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţiile de participare, documentele necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul https://hub.mai.gov.ro/, secţiunea Carieră MAI.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult