S-a deschis prima bandă dedicată exclusiv autovehiculelor UE în punctul vamal de la Calafat

vehicule ue
StirilePROTV

Prima bandă dedicată exclusiv autovehiculelor UE în punctul vamal de la Calafat a fost deschisă. Circulaţia atât pe cealaltă bandă va fi posibilă pentru autovehiculele înmatriculate în statele membre UE, cât şi cele înmatriculate în state non-UE.

”S-a deschis prima bandă dedicată exclusiv autovehiculelor UE în punctul vamal de la Calafat! Mai exact, în Agenţia de Control şi Încasare (ACI) a fost deschisă o bandă de circulaţie doar pentru autovehiculele înmatriculate în Uniunea Europeană. Pe cealaltă bandă va fi permisă circulaţia, atât pentru autovehiculele înmatriculate în statele membre UE, cât şi cele înmatriculate în state non-UE”, scrie Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Sorin Grindeanu precizează că, începând de vineri, astfel de benzi dedicate autovehiculelor înmatriculate în UE vor funcţiona şi în punctele de trecere a frontierei de la Nădlac II şi Borş II.

”Benzile dedicate în punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu vor fi funcţionale după implementarea noului sistem de preselecţie a camioanelor (presupune inclusiv instalarea unui cântar suplimentar). Astfel, cum am stabilit în discuţiile cu transportatorii, implementăm aceste benzi de preselectare a traficului rutier greu acolo unde configuraţia drumului o permite”, afirmă Grindeanu.

Ministrul Transporturilor precizează că pe benzile inscripţionate EU vor putea circula doar camioanele înmatriculate în Uniunea Europeană.

Citește și
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

”Pe benzile inscripţionate ALL TRUCKS vor putea circula, atât autocamioane înmatriculate în state non-UE, cât şi cele înmatriculate în state membre UE dacă benzile inscripţionate EU sunt aglomerate sau dacă banda ALL TRUCKS este liberă”, spune Grindeanu. 

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Ce spune șeful INFP despre un cutremur cu magnitudinea peste 7 în România. Ce arată analiza seismologilor
Ce spune șeful INFP despre un cutremur cu magnitudinea peste 7 în România. Ce arată analiza seismologilor

Cutremurul de magnitudine 5,4 care s-a produs luni după-amiaza în Buzău face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea, unde din doi în doi ani se poate produce un astfel de seism, a declarat Constantin Ionescu, șeful INFP.

Pământul va avea o mini-lună în curând. Ce este 2024 PT5 și cum a ajuns lângă planeta noastră
Pământul va avea o mini-lună în curând. Ce este 2024 PT5 și cum a ajuns lângă planeta noastră

Pământul va avea o nouă lună, un mic asteroid care intră pe orbita planetei noastre pentru aproximativ două luni. Această „mini-lună” va efectua o singură orbită în jurul Pământului.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.