Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rost de dilataţie dislocat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Cel puţin patru maşini au fost avariate

Un rost de dilataţie defect de pe Autostrada Bucureşti -Piteşti a dus la avarierea a cel puţin patru autoturisme, iar poliţiştii au aplicat o amendă administratorului drumului.  

”În cursul dimineţii, în jurul orei 09:00, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Bucureşti-Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi de către mai mulţi participanţi la trafic despre faptul că autovehiculele pe care le conduceau ar fi suferit avarii în urma rulării peste un element al unui rost de dilataţie de pe partea carosabilă, în zona km.109 al Autostrăzii A1. Poliţiştii rutieri s-au deplasat la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă, avariile fiind provocate de un element dislocat al rostului de dilataţie din zona unui pod, la km 109 al Autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de deplasare către Piteşti”, a transmis, joi, IPJ Argeş.

Sursa citată a precizat că poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostradă A1 Bucuresti-Râmnicu Vâlcea au asigurat protecţia zonei periculoase, pentru a nu se înregistra şi alte incidente până la interventia administratorului drumului public, ai cărui reprezentanţi s-au deplasat la faţa locului şi au luat măsuri de remediere a deficienţei.

”De asemenea, poliţiştii au întocmit documentaţia necesară conducătorilor auto, fiind eliberate autorizaţii de reparaţie auto, pentru 4 autoturisme. Totodată, în urma abaterii constatate, a fost sancţionat reprezentantul administratorului drumului, cu amendă în valoare de 3.465 de lei (21 de puncte amendă), conform OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice”, a mai transmis sursa citată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult