Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Romatsa a fost amendată pentru că limitează accesul candidaților calificați. Acuzații de discriminare la angajare

CNCD a amendat Romatsa - regia autonomă care deține monopolul serviciilor de trafic aerian în România - pentru că favorizează candidații fără calificare prealabilă, în timp ce absolvenții de cursuri acreditate de controlor de zbor nu sunt acceptați.  

În timp ce absolvenți ai Școlii Superioare de Aviație Civilă, care dețin licențe de controlor de trafic aerian (CTA), s-au lovit de o barieră discriminatorie când au încercat să acceseze oportunități de muncă la Romatsa, operatorul național de servicii de navigație aeriană a favorizat candidați fără calificare prealabilă.

Mai exact, compania are în vigoare o practică de recrutare care favorizează candidații fără calificare, pe care angajatorul dorește să îi formeze intern, printr-un contract de angajare ce corespunde perioadei de formare profesională. În tot acest timp, absolvenții Școlii Superioare de Aviație care dețin licentă de controlor de trafic aerian sunt excluși.

Întreaga situație a dus la acuzații de discriminare, pentru care Romatsa a fost sancționată de CNCD cu o amendă contravențională de 50.000 de lei.

Avocatnet.ro explică că Romatsa a implementat metoda FEAST (First European Air Traffic Controller Selection Test) ca proces de selecție, care, în mod normal, este un instrument recunoscut pentru evaluarea candidaților la poziția de controlor de trafic aerian.

Citește și
ctp
CTP, reclamat la CNCD pentru că a comparat pelerinii de la Sf. Parascheva cu teroriștii Hamas. ”Atât, măi băieți și fete!”

Însă, în acest context, metoda a fost utilizată pentru a exclude în mod specific persoanele care dețin deja o licență CTA, limitându-le astfel accesul la locuri de muncă și eliminând concurența pentru proprii absolvenți.

„Prin metoda FEAST, angajatorul utilizează o formă mascată pentru a asigura locuri de muncă doar pentru proprii absolvenți”, scrie CNCD.

Această practică a fost recunoscută ca o formă de discriminare indirectă, contrară principiilor de egalitate în muncă stabilite de legislația națională. Potrivit legii, angajatorii nu au voie să pună în aplicare acțiuni care ar putea împiedica accesul egal la locurile de muncă.

În tot acest timp, ROMATSA spune că nu are controlori de trafic pentru aeroportul din Brașov.

„În tot acest timp, la Brașov se zboară doar 12 ore”, scrie presa locală.

Reprezentanții Aeroportului din Brașov, direct afectați de această situație, susțin că, de mai bine de șase luni, Romatsa blochează extinderea orarului de zbor de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav motivând că nu are controlori de trafic. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult