Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românul fără adăpost din Nisa care și-a donat banii pentru victimele inundațiilor. Cum a fost răsplătit

Un român fără adăpost din Nisa a făcut o faptă remarcabilă, iar comunitatea s-a mobilizat să-l ajute. A primit o casă.

Românul în vârstă de 52 de ani a decis să-și doneze toate economiile pentru ajutorarea victimelor inundațiilor din zona Alpi-Maritimes.

„Jojo”, pe numele său real Ion-Nelu Gioroiu, câștigase 150 de euro prin vânzarea unei reviste editate de asociația Solidaritate 06 în folosul persoanelor fără adăpost. Ultimul număr i-a dedicat, de altfel, un portret, iar gestul său de a-și dona bănuții a generat un val de solidaritate, relatează publicația Arcinfo.

„Jojo” își face veacul la intrarea într-o parcare din centrul orașului Nisa, ținând uneori ușa vizitatorilor teatrului, bibliotecii sau muzeului vecin, întotdeauna cu un cuvânt amabil sau un zâmbet. Românul care trăiește pe străzi de patru ani speră să-și găsească un adăpost, ceva de lucru și să urmeze un curs de învățare a limbii franceze.

Gestul său caritabil, redat de presa locală, i-a schimbat viața: i s-a promis un loc la salubritate, în slujba Primăriei, și pentru prima dată nu mai doarme afară, pentru că o binefăcătoare i-a oferit un apartament prin intermediul asociației „Café Suspendu”.

Citește și
Nice
Un român a băgat în spital un polițist francez. De la ce a pornit incidentul

„L-am trezit azi dimineață, în apartament, este foarte fericit. Mi-a spus „e ciudat să ai cheile în buzunar” și că a adormit foarte greu, pentru că ziua de ieri a fost plină de emoții” a declarat femeia, care a vrut să rămână anonimă.

Femeia a mai spus că va continua să-l ajute, urmând să-l ducă și la consulatul României din Marsilia pentru a-și obține acte noi de identitate, care i-au fost furate.

Românul a fost abandonat la naștere în Craiova, într-un orfelinat, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Revoluția din 1989 l-a prins în stradă, apoi a lucrat în diverse locuri la negru în Italia, iar din 2017 a ajuns în Franța. A câștigat bănuți îngrijind grădinile oamenilor, locuind sub cerul liber lângă Muzeul de Artă Modernă și Contemporană.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult