Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românii se apără de gripă cu măşti făcute în China. De ce trebuie aruncate după 4 ore

Your browser doesn't support HTML5 video.

În România ne confruntăm deocamdată cu gripă sezonieră.

Numărul victimelor a ajuns la 12, după ce un băiețel de numai patru ani a murit vineri în Cluj Napoca. Conform medicilor, copilul avea și alte afecțiuni și nu fusese vaccinat. Pentru că nu este de glumă, în Capitală de pildă, mii de oameni au primit măști de protecție de la angajații societății de transport în comun. Unii le-au refuzat, alții nu au știut să le folosească, însă au fost și bucureșteni care le-au primit recunoscători. Medicii insistă să le purtăm corect, altfel nu ne pot proteja.

Băiețelul care a murit vinerii este al patrulea din acest sezon. Avea doar patru ani, era din județul Sibiu și fusese internat la Cluj în 20 ianuarie. Copilul avea afecțiuni cardiace și pulmonare. Cu el, bilanțul total al victimelor se ridică la 12.

În București, autoritățile au început să împartă măști de protecție pasagerilor care circulă cu transportul în comun. În stația din Piața Presei Libere au fost oferite de controlori celor care urcau în autobuze ori tramvaie.

Reporter: „Credeți că o să vă folosească la ceva?”

Citește și
gripa
Încă un copil a murit de gripă, în România. Nu era vaccinat anti-gripal

Bărbat: „Dumnezeu știe. Am o vârstă și tot acolo ajung. Să las loc și la alții."

Mult nu știau să le folosească și au avut nevoie de ajutor.

Bărbat: „Invers trebuie pusă, cu sârma sus, pe nas. cu partea metalică la nas.”

Femeie: „Port acum în mașină când plec la copii, apoi plec de la ei o pun.”

Bărbat: „Să știți că este de unică folosință."

Alții pur și simplu le-au refuzat.

Bărbat: „Eu am deja 64 de ani, mi-am trăit viața. Ei au scăpat un virus dintr-un laborator și acum nu-l mai stăpânesc.”

Bărbat: „Eu vorbesc de virusul gripal de la noi.”

Bărbat: „Da, mai mult în școli, grădinițe, că sunt copiii mai sensibili."

Specialișții în microbiologie recomandă purtarea măștilor. Ne protejează de virusuri sau îi protejează pe alții, dacă suntem bolnavi. Desigur, cu o condiție.

Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie: „Să o utilizezi corect. Să acopere bine gura și nasul. Să se muleze pe forma feței. Să nu atingem partea frontală a măștii Este o recomandare importantă."

Zona colorată a măștii trebuie să stea în afară. Partea mai tare trebuie mulată cât mai bine deasupra nasului. În partea de jos trebuie să acopere inclusiv bărbia, spre gât.

Și foarte important, fiecare mască trebuie aruncată după trei, patru ore sau când se umezește din cauza respirației. Măștile comune costă între 30-90 de bani și ne protejează de virușii împrăștiați de alte persoane și ne împiedică să ducem mâna la gură ori la nas. Atenție, măștile de protecție ieftine nu sunt sută la sută sigure, spun medicii.

Mai eficiente sunt cele care costă în jur de 10 lei și au câte un filtru. Acestea nu doar opresc secrețiile, ci filtrează aerul. Și acestea sunt de unică folosință și trebuie aruncate.

Farmacistă: „Se găsesc destul de greu, încercăm să mai aducem, dar nu știm dacă sunt suficiente, deja, de la câteva mascute au început să cumpere la cutie."

Zece astfel de cutii pline de măști de protecție au fost aduse într-o farmacie încă de joi. S-au vândut foarte repede, au rămas doar două cutii, iar acum farmacista a dat comandă de altele. Ironia sorții, măștile sunt produse în China.

Tot din China sunt și măștile distribuite vineri de Societatea de Transport București. STB a cumpărat 100.000 cu 10.000 de lei și promite să înceapă vineri noapte dezinfectarea mijloacelor de transport în comun.

Andrei Creci, directorul Societății de Transport București: „Dezinfecția și dezinfectarea este o operațiune separată, pe care noi o facem dacă este cazul, cum a fost anul trecut și anul acesta. Însă prin eforturi mari încercăm să ținem mijloacele de transport în comun la un nivel de curățenie. Trebuie să se înțeleagă că avem puțin personal."

La rândul lor pasagerii sunt rugați să păstreze curățenia în autobuze, tramvaie și troleibuze.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult