Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendiile din România se văd și din satelit. Sunt sute de focare în toată țara

Your browser doesn't support HTML5 video.

România este înțesată de incendii de vegetație, care se văd și din satelit. Hărțile NASA arată că în țara noastră sunt aproape la fel de multe focare ca în Ucraina, aflată în război.  

Nu există zi sau noapte în care persoane iresponsabile să nu aprindă câmpurile, o metodă agricolă ca în Evul Mediu.

Cinci oameni au murit deja, iar flăcările au distrus zeci de locuințe. Pompierii au cerut ajutorul polițiștilor care vor supraveghea zonele critice cu drone și camere de termoviziune.

În Buzău a fost pârjol. Operațiunea de salvare este filmată chiar de primarul comunei Scorțoasa. 15 voluntari și zeci de pompieri au intrat în flăcări pentru a salva oamenii. Vâlvătăile au mistuit totul pe o suprafață de 300 de hectare. Incendiile din România se văd și din satelit, iar imaginile capturate de NASA arată sutele de focare răspândite în țară. Cercetătorii au creat o hartă specială cu incendiile din toată lumea, iar România are culoarea roșie, la fel ca Ucraina, aflată sub bombardamente și tiruri de artilerie. Cinci oameni au murit în incendiile de vegetație din ultimele trei luni, iar zeci de mii de hectare au fost distruse.

Panică a fost și în județul Iași, azi noapte. 7 autospeciale de pompieri au fost trimise să stingă flăcările izbucnite în satul Dumbrava. Și în Deltă este dezastru. Pompierii folosesc o dronă pentru a-și da seama de amploarea incendiilor din rezervație, unde zeci de specii de animale, păsări și plante sunt în pericol. Vântul puternic ajută la extinderea flăcărilor și, de mai bine de o săptămână, acestea au lăsat în urmă un deșert.

Citește și
Incendiu
Un bătrân a murit carbonizat după ce a incendiat câmpul. „A luat foc, a bătut vântul. L-a prins și pe el”

Daniel Năstase, purtător de cuvânt ISU Tulcea: "Astfel de incendii se pot propagă cu repeziciune, punînd în pericol viața celor de lângă noi, bunurile acestora și mediul înconjurător."

Peste 400 de incendii de vegetație au fost și la Cluj în doar câteva zile, iar fenomenul a luat o amploare de necontrolat.

Câmpurile și dealurile din județul Cluj vor fi monitorizate din aer. Mai mult decât atât, drona poate fi folosită și noaptea, pentru că are o cameră performantă cu termoviziune. Cei care sunt prinși că incendiază câmpurile pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 6.000 și 50.000 de lei.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult