Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România, condamnată din nou la CEDO. Trebuie să plătească 12.000 de euro unei familii

Your browser doesn't support HTML5 video.

România a fost condamnată din nou la CEDO şi trebuie să plătească 12.000 de euro unei familii pentru că autorităţile noastre nu au fost în stare să le dea înapoi embrionii recoltaţi la clinica Sabyc, acum 9 ani.

Daniela şi Călin Nedescu, sunt doi soţi care au acuzat statul român că le-a încălcat dreptul la viaţa privată şi i-a împiedicat să aibă un copil prin fertilizare în vitro.

Scandalul de la Clinica Sabyc din Bucureşti a izbucnit în iulie 2009, când procurorii DIICOT deschideau primul dosar de trafic cu ovule umane din România. Din păcate, printre celulele recoltate şi vândute ca la piaţă, s-au numărat şi cazuri de bună credinţă. O familie din Bucureşti a urmat programul de recoltare a ovulelor care au fost fecundate şi urmă că materialul genetic să fie implantat în uterul femeii. Numai că toate produsele găsite în clinica au fost puse sub sechestru de procurori. Aceştia au predat embrionii Institutului de Medicină Legală. Cuplul a încercat să îşi recupereze materialul genetic.

Încă din 2010 drama soţilor Nedescu a ajuns la mâna Agenţiei Naţionale de Transplant care trebuia să-şi dea acordul pentru recuperarea embrionilor. Culmea aceeaşi instituţie care a fost pusă sub acuzare de procurori în dosar şi al cărei director la acea vreme a fost condamnat la închisoare cu suspendare.

În martie 2011, un spital din România a fost desemnat să ia în custodie embrionii însă la rândul lui a refuzat să îi predea apoi familiei.

Citește și
cedo
România, condamnată la CEDO în cazul unui bărbat agresat de poliţişti

Judecătorii CEDO arată ca reprezentanţii spitalului au invocat de fiecare dată alte motive astfel încât să nu predea embrionii. Că au nevoie de acordul ANT, ba că e nevoie de un embriolog de la Clinica Sabyc şi de un container special sau că trebuie să fie de faţă şi un reprezentant DIICOT.

Aşa se face că la 9 ani de la scandal, cei doi nu au reuşit să-şi recupereze embrionii. CEDO a găsit vinovat statul român că a încălcat dreptul la viaţa pivata şi îl obliga să plătească 12.000 de euro.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult