Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Morga Institutului „Marius Nasta” s-a umplut. Beatrice Mahler încearcă să găsească soluții

Cu cea de-a doua cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană, România este copleșită de valul patru al pandemiei, iar în spitale personalul medical este insuficient.

Managerul Institutului „Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, încearcă să găsească personal medical care să lucreze într-o unitate mobilă de Terapie Intensivă, relatează Reuters.

„În aceste momente am probleme grave în deschiderea acestor paturi pentru că nu putem să lucrăm fără personal”, spune Beatrice Mahler.

Până și morga institutului a atins capacitatea maximă, iar conducerea încearcă acum să închirieze frigidere mortuare.

„Mi-e frică pentru că nu știu cât de mult ajutor vom putea oferi dacă nu suntem destul de mulți. Nu cred că vor exista suficiente locuri pentru numărul de persoane bolnave care urmează să vină”, a declarat Anita Timofte, asistentă.

Citește și
Cseke Attila
Cseke Attila: „Valul patru este unul cu o tendinţă mai brutală decât celelalte valuri ale pandemiei”
„Credeam că pot să trec și peste valul patru fără vaccin”  

Roxana Pascu, 55 de ani, credea că este destul de sănătoasă încât să treaca peste pandemie fără să se infecteze. În prezent, aceasta este internată la Terapie Intensivă.

„Am crezut că dacă am trecut peste trei valuri fără să mă infectez, pot trece și peste următorul fără vaccin”, a mărturisit Roxana Pascu.

Femeia a mai declarat că se va vaccina cu siguranță după ce se va vindeca.

Câte patru ATI mai sunt disponibile  

La nivel național există 1.212 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1.067 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. În București sunt avizate de DSP 248 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

La nivel național sunt libere 21 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 3 paturi libere la acest moment.

Iată unde mai sunt paturi libere la ATI:

Argeș – 2 Bihor – 1 Botoșani - 3 București – 3 Covasna - 1 Dolj – 4 Iași – 1 Mehedinți – 1 Sibiu – 3 Suceava – 2

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult