Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Restricțiile impuse în București vor fi prelungite duminică. Incidența cazurilor a ajuns la 4,85 la mie

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni duminică, de la ora 12.00, pentru a prelungi prelungirea măsurilor în vigoare pentru Bucureşti, a declarat prefectul Capitalei Alin Stoica.

„La ora 12.00 este mâine (duminică - n.r.) o şedinţă a CMBSU. Mâine vom discuta pe baza propunerii de până acum la prelungirea măsurilor care sunt în vigoare astăzi, pentru că expiră mâine. Pe data de 8 martie, la ora 00.00 au intrat în vigoare măsurile”, a spus Alin Stoica sâmbătă pentru News.ro.

Incidența cumulată a cazurilor de coronavirus din București a ajuns la 4,85 la mie, potrivit raportului oficial transmis sâmbătă de autorități.

Pe 7 martie, CMBSU a decis restricţiile care vor fi aplicate în următoarele 14 zile, după ce incidenţa cumulată a depăşit 3 cazuri la mia de locuitori. Intrarea în scenariul roşu se face duminică, la miezul nopţii. Acestea au intrat în vigoare din 8 martie, ora 00.00.

Astfel, vor merge fizic la ore preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale.

Citește și
Alin Alexandru Ionescu
Amenzi la centrul de vaccinare de la Romexpo după ce un tânăr a primit rapelul cu un alt vaccin

„Este permisă organizarea cu prezenţa fizică a simultării examenelor naţional, a examenelor pentru anii terminalu şi a orelor remediale pentru toate clasele”.

Activitatea în interior a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, discotecilor, cluburilor şi a altor localuri, dar şi a unităţilor de spectacole şi a sălilor de jocuri este interzisă. Se poate continua activitatea teraselor.

De asemenea, este interzisă organizarea spectacolelor şi a altor manifestări în aer liber.

„Este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise”, arată decizia CMBSU.

Municipiul Bucureşti ieşise din scenariul roşu în 25 ianuarie.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult