Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Restaurantele din București s-ar putea închide din nou, după explozia cazurilor de Covid-19

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bucureștiul este orașul cu cel mai mare număr de focare de coronavirus: 38. Și este foarte aproape de pragul limită de infectări la mia de locuitori, care poate duce la restricționarea evenimentelor din spațiile închise, restaurante sau săli de cinema.

Din nefericire, se poate ajunge repede acolo, pentru că mulți locuitori, ai Capitalei au uitat să respecte regulile sanitare în locurile aglomerate.

În centralizările oficiale situaţia este gravă. Pe stradă, prea puţin se vede asta. Pandemia pare o amintire, masca de protecţie a fost de mulţi uitată. În staţiile de tramvai, în mijloacele de transport în comun sau în pieţe, îi numărăm pe degete pe cei care respectă cu adevărat regulile de distanţare. Unii poartă masca superficial, alţii nici nu o au. Explicaţii se găsesc.

La Piaţa Sudului, aceeaşi situaţie. Vânzătorii îşi ţin masca la bărbie, atârnată de o ureche sau deloc. În toată piaţă, de altfel, dacă am găsit 2-3 persoane care să se protejeze corespunzător şi astfel să-i protejeze pe ceilalţi. Cei care le atrag atenţia sunt puşi imediat la zid.

Poate din această cauză în Bucureşti s-a înregistrat un record negativ de îmbolnăviri: 405 într-o singură zi. Joi, mai adăugăm încă 301, iar pragul de 1,5 îmbolnăviri la mia de locuitori se apropie.

Citește și
Dan Tudorache
Dan Tudorache: Avocatul PSD Sector 1 va depune o plângere penală la Parchetul General

De la 1,5 în sus, se închid iarăşi spaţiile de cultură, divertisment şi restaurantele.

Acum ar fi 1,3 cazuri la mia de locuitori, iar principala cauză de răspândire a virusului o reprezintă nunţile şi botezurile, cred guvernanţii.

Ludovic Orban, premier: "În acele localităţi în care va fi depăşit procentul care este stabilit de 1,5%, se va lua decizia ca o perioadă până scade procentul sub 1,5% să se restricţioneze activitatea."

Situaţia este tot mai gravă şi în unităţile de învăţământ. În şcoala 36 din Capitală, 10 elevi, 2 învăţătoare şi o îngrijitoare sunt bolnavi de coronavirus. Toţi copiii sunt din aceeaşi clasă la care predau şi cele 2 învăţătoare. Şcoală a fost închisă, după apariţia primelor cazuri, pe 19 septembrie.

Grav este ca atunci când un elev este despistat pozitiv, colegii lui sunt testaţi doar dacă prezintă simptome. Asta deşi, de cele mai multe ori, cei mici sunt asimptomatici.

Reporter: Într-un apartament de două camere cu mama, tatăl, copil, iar copilul vine dintr-o clasă unde un coleg a fost depistat cu Covid-19, ce ar trebui să facă părinţii cu copilul trimis acasă, ştiind faptul că are un coleg depistat pozitiv? Ludovic Orban: Să se protejeze. Reporter: Cum? Ludovic Orban: Cum se protejează orice om de contacul fizic. Să nu intre în contact cu copilul, apropiat.

Până nu înţelegem că în spatele cifrelor sunt oameni, n-o să se schimbe mare lucru. Aşa că nu sunt 6.449 de cazuri înregistrate în Bucureşti doar într-o lună, sunt tot atâţia oameni care speră că vor trece cu bine peste această încercare, de acasă sau de pe un pat de spital. Și sunt atât de mulți încât ar putea umple toată Sala Palatului şi încă ar mai rămâne pe afară 2.000 de persoane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult