Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Relaxarea "excesivă" își arată efectele. În ce măsură sunt respectate regulile impuse

Your browser doesn't support HTML5 video.

Relaxarea prea mare după ridicarea restricţiilor şi nerespectarea măsurilor de protecţie produc deja efecte: autorităţile au raportat în ultimele două zile peste 200 de noi cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19.

Numărul total a ajuns la 18.283, iar al deceselor la 1.205. Responsabilii spun că abia de acum înainte se va vedea efectul ridicării stării de urgenţă şi susţin că dacă vor exista creşteri accentuate vor impune noi restricţii.

15 mai n-a fost doar data la care am trecut la starea de alertă, ci şi ziua în care oamenii s-au relaxat oficial. Deşi există obligativitatea purtării măştilor în spaţii închise, în trenuri călătorii au surprins imagini care contrazic prevederile.

Acest tip de relaxare în purtarea echipamentului a dus la suspendarea activităţii unei fabrici de îngheţată din Alba, unde 47 de angajaţi şi rude care au intrat în contact cu ei au fost diagnosticaţi cu coronavirus. Deşi au primit echipament de protecţie, nu l-au purtat.

Alexandru Sinea, director DSP Alba: "Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 de lei".

Ca să evite aglomerările în Gara de Nord, autorităţile au luat măsuri de distanţare socială. Şi la metrou, cei mai mulţi călători respectau măsurile de protecţie. Cu mici excepţii, stăteau la distanţă unii de alţii. În parcuri însă, oamenii stăteau pe bănci unii lângă ceilalţi, fără teamă că s-ar putea infecta.

Cele mai multe cazuri rămân în judeţele unde au existat focare: Suceava, neamţ, botoşani, arad, hunedoara şi municipiul Bucureşti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult