Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Regulile pentru redeschiderea restaurantelor. Propunerile HoReCa pentru Guvern

Your browser doesn't support HTML5 video.

Se anunță o după-amiază plină pentru autorități, care ar putea anunța, pentru viitorul apropiat, redeschiderea restaurantelor și a sălilor de teatru.

Guvernul se așază la discuții cu reprezentanții patronatelor din industria ospitalității, care au pregătit mai multe scenarii. În timp ce ministerul Culturii are mai multe variante de lucru pentru spațiile închise, care găzduiesc evenimente.

Nu mai mult de 6 persoane la masă și masca obligatorie în locurile comune din restaurant – sunt doar o parte din propunerile cu care vor merge miercuri reprezentanții industriei HoReCa la Guvern.

Va fi o ședință la Palatul Victoria în care se va decide când și cum vor fi redeschise restaurantele.

Dragoș Petrescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA): "Un număr limitat de persoane la masă, între 4 și 6, când nu sunt membri ai aceleiași familii, cu purtarea măștii pe toate zonele de intersecție, de la masă până la ieșirea din restaurant, inclusiv mersul la toaletă sau către alte mese".

Citește și
Spital
Focar de COVID-19 la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. 16 asistente și infirmiere sunt infectate

De asemenea, patronatele propun ca restaurantele să funcționeze cu numai 50% din capacitate:

Am propus ca în restaurante să se folosească o masă da, o masă ba. Cu alte cuvinte, una din două mese să fie marcată ca fiind neutilizabilă pentru clienți, ca să ne asigurăm că distanțarea va fi cea potrivită. Rezervarea va fi utilă, iar noi o vom lua ca pe o recomandare, nu ca pe o măsură impusă.

Ministrul Culturii anunță trei scenarii pentru reluarea spectacolelor: săli deschise la capacitate de 100%, săli deschise la o capacitate de 66% din totalul numărului locurilor disponibile sau menținerea interdicțiilor.

Bogdan Gheorgiu declarase încă din cursul zilei de marți pentru Știrile Europa FM că se iau în calcul și exemple din alte țări, cum ar fi redeschidere numai în anumite regiuni

"Lucrăm la trei scenarii care vor fi aplicate în funcție de evoluția epidemiologică de la nivelul fiecărui județ. Măsurile de relaxare pentru cinematografe și săli de spectacol le avem pregătite încă de la începutul stării de alertă şi au fost realizate împreună cu reprezentanţii sectoarelor cultural-creative, însă evoluția nefavorabilă a pandemiei ne-a ținut pe loc", a scris Bogdan Gheorghiu pe Facebook.

Conform acestuia, săptămâna aceasta se vor stabili exact condițiile în care se pot relua activitățile în sălile de spectacole.

"Sperăm că după 15 septembrie să fie permisă reluarea activităților artei spectacolului în săli. Analizăm scenariile din alte state, cum ar fi Germania. Strategia pe care o propunem este permiterea reluării activităților culturale în spații închise, pe județe, în concordanță cu evoluția locală a epidemiei", a adăugat ministrul.

"Ne dorim ca românii să se bucure de toate produsele culturale existente, însă fără a face rabat la sănătate. Vedem cazul Spaniei, care a deschis prea devreme sălile de cinematograf şi care au avut o creştere imprevizibilă a numărului de cazuri, ceea ce a forţat autorităţile să sisteze activităţile din spaţii închise", a conchis Bogdan Gheorghiu.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult