Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacțiile românilor rămași blocați în Maroc după ce au ajuns înapoi în România. „Am fost relaxați”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cei 122 de români blocați în Maroc au ajuns joi seară pe aeroportul din Otopeni, cu o aeronavă Tarom. Oamenii rămăseseră în țara nord-africană, după ce zborurile au fost suspendate din cauza temerilor legate de noua tulpină.

Călătorii au fost testați la aterizare și vor sta în izolare în așteptarea rezultatelor.

Cei 184 de pasageri s-au îmbarcat pentru zborul din Marrakech ieri, la ora 15, și au ajuns în România puțin după ora 19. Autoritățile din aeroport au făcut în așa fel încât aceștia să nu aibă vreun contact cu pasagerii altor curse. Oamenii au fost testați într-o zonă specială și au plecat spre casele lor, unde trebuie să rămână izolați, cel puțin până la aflarea rezultatelor.

Femeie: „Foarte repede ne-au testat și așteptăm rezultatele.”

Pasagerii, în principal turiști, povestesc că nu s-au speriat prea tare la aflarea veștii că sunt blocați în Maroc. S-au declarat mulțumiți de intervenția autorităților.

Femeie: „Am început să cercetăm, mai erau câteva zboruri care se confirmau de pe o zi pe alta. Am fost relaxați știind că vom avea o soluție să ieșim de acolo. Lucrurile s-au rezolvat foarte repede.”

Femeie: „Doamna de la Ambasadă a făcut un grup de WhatsApp cu toți cetățenii români, unde ne-a pus la dispoziție toate comunicările, cum vom proceda și de către cine vom fi luați din aeroport.”

Femeie: „Ne-am simțit în siguranță cu ei, a venit și doamna ambasador la aeroport.”

Printre străini, la bordul aeronavei s-au aflat cetățeni polonezi, croați, greci sau unguri, care au fost testați înainte de decolare și au fost separați de români în aeroport.

Bărbat: „A trebuit să ne testăm în Marrakech, înainte de zbor, deci știm că suntem sănătoși.”

Bărbat: „Zborul a fost perfect, servicii excelente.” Reporter: „Vă faceți griji că ați putea fi infectată?” Bărbat: „Nu, fiindcă ne-am testat înainte, testul a fost negativ.” Reporter: „Cum vă veți întoarce acasă?” Bărbat: „Cu avionul, mâine dimineață.”

Exact la fel ca în situația românilor din Africa de Sud, zborul de repatriere s-a făcut în condiții speciale, deși Marocul se află pe lista verde și rata de vaccinare a populației depășește 75%.

Marius Popescu, purtătorul de cuvânt al TAROM: „Un echipaj format din doi piloți, fiind vorba despre directorul general și directorul de zbor al companiei, dar și patru însoțitori de bord, plus alte două persoane, a fost un echipaj destul de numeros, special pentru asemenea misiuni de zbor. Deocamdată neoficial este vorba despre români care se mai află acolo, așteptăm și solicitări oficiale.”

Dacă vreun test confirma prezenta SARS-CoV-2, cei infectați vor fi duși la spital, pentru noi analize și supraveghere medicală. Iar probele vor fi secventiate în laboratoare specializate. Procedura va confirma dacă este vorba despre noua tulpină a SARS-CoV-2.

Autoritățile europene au anunțat că varianta Omicron va deveni dominantă în câteva luni. Deși datele sunt limitate, se pare că această nouă tulpină ar fi mult mai contagioasă decât Delta.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult