Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacția conducerii școlii din Craiova după scenele revoltătoare filmate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Situaţie revoltătoare la o şcoală din Craiova. Elevii au fost jigniţi de adminstratorul instituţiei pentru că s-au mutat din sală în care învăţau, unde era frig, într-un laborator.

Mai mult, persoana care i-a certat i-a obligat să plece din laboratorul respectiv deşi elevii începuseră ora, iar profesoara era la catedră. Aceste scene au fost surprinse la Școala Gimnaziala "Gheorghe Bibescu" din Craiova. Elevii din clasa a VII-a s-au plâns că este frig în sală şi s-au mutat pentru ora de română în laboratorul de biologie.

Nervoasă, cea care îndeplineşte funcţia de administrator a intrat peste ei la oră şi le-a spus că nu merita condiţii mai bune, întrucât ar fi stricat mobilierul. "-Chiar nu vă e ruşine să vă crească pretenţiile într-o nesimţire, în condiţiile în care voi nu păstraţi nimic?!Aţi făcut clasa aia… E deplorabilă! E mizeră! Mizeră! "

Într-un final, administratorul şcolii a reuşit să îi dea afară pe copii din laborator şi să-i mute înapoi în clasa friguroasă. În zadar încearca profesoara de la catedra să o calmeze.

"Dar să puneţi mâna să plătiţi tot mobilierul care e acolo şi pe urmă să veniţi să vă mutaţi, aici, în curăţenie! Da? Ne facem bagajele şi plecăm la loc în clasă!...Afară!"

Incidentul a ajuns şi la conducerea şcolii.

Verginica Roșca, managerul Școlii Gimnaziale "Gheorghe Bibescu" Craiova: "Probabil că din dorinţa de a păstra obiectele de inventar și băncile, și scaunele așa cum trebuie, dânsa a avut această ieșire. Dezaprob aceste imagini, acest comportament și vocabularul."

Amira Răduțoiu, dirigintele clasei: "E regretabil că doamna administrator a avut un asemenea comportament dar, după cum ați văzut, în sala de clasă și elevii au murdărit bănci, pereți."

O comisie de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va analiza cazul.

Nicoleta Lițoiu, purtător de cuvânt ISJ Dolj: "În acest moment și la nivelul unității de învățământ se desfășoară o anchetă urmând ca rezultatele să fie comunicate Inspectoratului Școlar iar la nivelul unității să se ia măsurile care se impun."

Pentru că este la prima abatere, administratorul şcolii se va alege cu mustrare scrisă sau avertisment. Femeia nu a dorit să ofere un punct de vedere în legătură cu acest incident.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult