Putin redeschide "oraşul secret" în care a fost creată neurotoxina Noviciok
Cercetătorii ruşi au declarat presei locale şi internaţionale că Uniunea Sovietică a dezvoltat substanţa în oraşul închis Shikhany începând cu anii 1970, scrie The Telegraph.
„Preşedintele Putin a semnat marţi un decret prezidenţial care elimină statutul de «entitate administrativă teritorială închisă» al oraşului nostru”, a spus Iulia Erşova, purtător de cuvânt al autorităţilor locale, pentru AFP. „Fabrica noastră, unitate a Institutului de Cercetare Ştiinţifică în Chimie Organică şi Tehnologie, încă funcţionează, dar nu ştim ce se va întâmpla odată ce Shikany este deschis”.
Uniunea Sovietică a creat o reţea de oraşe închise pentru a găzdui instalaţii militare secrete şi unităţi de cercetare, în care accesul a fost foarte restricţionat, scrie News.ro.
Publicat pe site-ul oficial pravo.gov.ru, decretul arată că autorităţile locale au la dispoziţie şase luni pentru a se pregăti de schimbarea statutului oraşului care 5.500 de locuitori.
Nu există nicio sugestie că modificarea statutului este legată de cazul Noviciok.
Oficialii de la Kremlin au negat că agentul neurotoxic a fost depozitat în acest loc, dar au spus că există o altă unitate în regiunea sudică Saratov.
Marea Britanie a concluzionat că substanţa Noviciok produsă în Rusia a fost folosită în încercarea de asasinare a fostului spion Sergei Skripal şi a fiicei lui, Iulia, în luna martie, la Londra.
Doi britanici, Dawn Sturgess şi Charlie Rowley, au fost expuşi la această substanţă, luna trecută. Sturgess a murit, iar Rowley se află în stare critică.