Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Protestatarii de pe Antiaeriană, din nou, în stradă. Aceștia cer ca trecerea să fie semaforizată. Care este motivul

Your browser doesn't support HTML5 video.

Protestele de pe strada Antiaeriană din Capitală continuă, după ce un tânăr de 19 ani, care traversa regulamentar, a fost ucis pe trecerea de pietoni, în urmă cu două săptămâni.  

De atunci, oamenii din zonă ies în fiecare seară în stradă și cer ca trecerea să fie semaforizată. Deocamdată, fără succes. Oamenii spun că au încercat să ia legătura de nenumărate ori cu autoritățile, care nu îi bagă în seamă. În zonă au avut loc multe accidente din cauza vitezei mari cu care circulă șoferii.

Oamenii vor ca trecerea să fie semaforizată

Și miercuri seară, oamenii s-au strâns la trecerea de pietoni de pe strada Antiaeriană, ca să atragă atenția autorităților. Cu toții vor ca accidentele în zonă să înceteze, iar pentru acest lucru este nevoie de un semafor, care să-i oprească pe șoferii care circulă cu viteză mare.

Protestatar: „Este a 15-a seară în care noi patrulăm pe această trecere de pietoni, fără rezultat, după cum observați. Demersuri de zeci de ani sunt făcute. Numai promisiuni. Sunt în studiu de fezabilitate, o să se facă, să se termine un acord-cadru”.

Protestatar: „Din 2013 s-au pornit primele petiții. Am primit de la comisia tehnică de circulație din cadrul Primăriei Capitalei că nu se pot monta bumpere d-astea să reducă viteza, pentru că li se strică pernele mașinilor STB, că nu necesită semaforizare”.

Citește și
protest, franta
Proteste masive în Franța față de scumpirile în lanț. Guvernul Macron, contestat în stradă

De la ultimul accident care i-a scos pe oameni în stradă, singura schimbare a fost un marcaj prin care pietonilor li se spune să fie atenți. Cei din zonă spun că poliția a încercat să rezolve situația și a făcut sesizări către Primăria Capitalei, care administrează strada Antiaeriană, pentru semaforizarea trecerii, însă nicio schimbare. Între timp, accidentele în zonă se țin lanț.

Protestatar: „Anul ăsta sunt trei victime, două sunt pe trecerea de pietoni. Mai e încă un accident, din cauza vitezei, bineînțeles, s-a înfipt într-un stâlp, la șase dimineața, un băiat de 26 de ani, în iunie”.

Protestatar: „Știu de cazul din 2020 care a fost identic cu ăsta, numai că era în sensul celălalt. La două zile după ce a murit Max aici, pe trecere, la a doua trecere de pietoni, a rupt picioarele unei fetițe de 13-14 ani. Tot așa, din cauza vitezei”.

Protestele oamenilor au apărut în urma unui accident petrecut acum două săptămâni, când un tânăr de 19 ani care traversa regulamentar a fost spulberat de o mașînă care circula pe a doua bandă de mers.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult