Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Protest inedit al reprezentanților Horeca în fața Prefecturii din Timișoara

Your browser doesn't support HTML5 video.

Și-au luat tigaia, telul, polonicul, și ceașca de cafea și le-au așezat în fața Prefecturii. Reprezentanții HORECA din Timișoara sunt la capătul puterilor, după un an de restricții aproape neîntrerupte.

Le cer autorităților să nu mai prelungească starea de carantină în care se afla orașul, pentru că afacerile lor sunt pe ducă. Unii spun că au conturile blocate și că angajații supraviețuiesc doar cu șomajul tehnic.

Patroni, bucătari, barmani și ospătari din Timișoara au protestat vineri dimineața, de teama că își pierd afacerile.

Reprezentant HORECA: „Am venit să le mulțumim domnilor ce ne-au carantinat pentru că ne-au ajutat să intrăm în moarte clinică. Eu personal i-aș mulțumi domnului de la ANAF care e în comisie care dimineața vine în comisie ne carantineaza dimineara, după-masa merge la birou și ne trimite propriri. Suntem la pământ”

De altfel, dacă luăm la pas centrul istoric din Timișoara, tabloul este sumbru: terase adunate, scaune stivuite și umbrele închise. Străzile pietonale, efervescente în trecut, sunt de nerecunoscut.

Citește și
vaccinare
Primul centru de vaccinare non-stop din România. Unde va fi deschis

Alexandru GrigoruȚa, patron restaurant: „Imaginează-ți că în luna decembrie față de decembrie 2019 am avut o scădere în cifre de 70 la sută. Noi de fapt deschisesem de două spatamni, după s-a luat minunata decizie a carantina orașul. Colac peste pupăză ne-am trezit și cu conturile blocate și numai blocate, au golit tot din ele”.

Realitatea explicată de cei din HORECA este completată și de cifrele îngrijorătoare, puse pe masă de autorități.

Zoltan Nemeth, prefectul județului Timiș: „De la începutul lunii martie 2020, 2400 de firme au intrat în dizolvare voluntară fie în insolvență. Din păcate numărul șomerilor din luna februarie 2020 a crescut cu aproximatov 40 la sută în județul Timiș, dacă la momentul februarie 2020 aveam 2500 de șomeri, la momentul martie 2021 suntem la aproximativ 4500 de șomeri"

Nici nu e de mirare, dacă ne gândim că În Timișoara au fost luate măsuri drastice întreg anul trecut, din cauza ratei mari de infectare.

Flavius Cioca, director Direcția de Sănătate Publică Timiș: „Am efectuat aproape 500 de mii de teste, 460 de mii în acest an, suntem în jduetul în care raportat la populație testăm cel mai frecvent din toată țara. S-au infectat 44 de mii de oameni și din păcate am pierdut mai mult de 900 din concetățenii noștri"

Zilele următoare, autoritățile vor decide dacă prelungesc carantina pentru Timișoara și cele 5 localități din jur.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult