Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Camerele de supraveghere din creșe și grădinițe ar putea fi folosite obligatoriu, fară acordul părinților

Your browser doesn't support HTML5 video.

Camerele de supraveghere în creșe și grădinițe ar putea fi obligatorii. 

Această propunere pentru modificarea legii vine după incidentele grave petrecute in unitățile de învățământ între elevi și profesori.

Astfel, acuzațiile vor putea fi verificate.

În acest moment, legea spune că supravegherea video se poate face doar cu acordul parintilor si al profesorilor, iar multe camere, deși montate, stau nefolosite.

Unele grădinițe și creșe private au camere de supraveghere în clase, la cantină şi în camerele de odihnă, iar părinții pot vedea ce se întâmplă în timp real cu copiii. Mihaela Bănică, director educațional grădiniță: ”Doar în anumite spatii din cauza GDPR, au acces doar la sălile de grupa unde cadrele didactice își țin orele. O parte negativă pe care noi am semnalat-o este că pe acele camere se pot interpreta anumite imagini și atunci părintele își poate face o idee negativă despre ceea ce s-a întâmplat. Unii părinți pornesc cu ideea de a urmări cadrele didactive, nicidecum copilul și de a interpreta anumite gesturi greșit". Cele mai multe unități de învățământ de stat însă, nu au camere de supraveghere ori acestea nu funcționează și atunci când se ajunge la un conflict, nu poate fi clarificat.

Un proiect de modificare a articolului 66 din legea educației, depus la camera deputaților prevede ca grădinițele și creșele de stat și private să fie obligate să aibă "camere de supraveghere în sălile de clasă, pe holuri, în sala de mese și de festivități dar și în exteriorul clădirii" indiferent de opinia părinţilor sau a educatorilor.

Cel mai probabil, dacă proiectul va trece şi de senat, va intra în vigoare din anul şcolar următor. În prezent Legea Educației spune că nu se pot monta camere de supraveghere în sălile de clasă fără acordul majorității părinților, și consultarea prealabilă a profesorilor, învățătorilor sau educatorilor. Acesta este motivul principal pentru care, deşi exista sisteme audiovideo în şcoli, acestea funcționează doar în timpul examenelor. Pe lângă camere de supraveghere, unele unități de învățământ iau măsuri suplimentare de prevenție. Vali Paraschiv, director adjunct şcoală privată: "Avem un sistem de turnicheţi, doar pe acolo pot intra elevii în scoală, folosind un ceas pe care îl am eu la mâna. elevii dau cu acest ceas pe la turnicheţi și abia apoi intră în instituție, la fel și în ieșire. Este folosit și la vestiarul elevului. Cu ajutorul acestui ceas voi vedeți când intră și când iese un copil de scoală? da". În prezent, unitățile care au camere de supraveghere își asumă răspunderea cu privire la protecția datelor personale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult