Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reconstituirea crimelor din Caracal. O polițistă a jucat rolul Alexandrei în fața lui Dincă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Zi importantă pentru ancheta de la Caracal! Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul posibilei duble crime care a şocat opinia publică, a fost adus în casa ororilor pentru reconstituire.

El a fost înconjurat de anchetatorii care au vrut să afle de unde a luat-o pe Alexandra Măceșanu şi tot ce a făcut după aceea.

Gheorghe Dincă a fost adus la Caracal în jurul orei 8 dimineaţa. Au fost acolo anchetatori, dar şi poliţişti şi jandarmi. Imediat după au început să refacă traseul din ziua dispariţiei Alexandrei Măceșanu.

De față cu zeci de localnici furioși și înconjurat de forțe de ordine, individul le-a arătat anchetatorilor cum a răpit-o pe copilă. Polițiștii de la Omoruri i-au cerut inclusiv să refacă momentul în care a incendiat cadavrul Alexandrei Măceșanu.

Prima oprire a fost la 8 kilometri de Caracal, la Dobrosloveni, locul de unde Alexandra a fost luată la ocazie. Apoi anchetatorii s-au întors spre Caracal şi s-au oprit foarte aproape de casa fetei.

Citește și
caz caracal, procuror, politisti, invinuire, cristian ovidiu popescu
Cazul Caracal. Procurorul Cristian Popescu şi alţi trei poliţişti, puşi sub învinuire

Acolo, Dincă a dat câteva explicaţii, iar apoi au continuat drumul până în fata liceului unde învăţa adolescenta. Şi acolo a fost dat jos din maşină şi a răspuns unor întrebări. Următoarea oprire a fost în zona lacului, unde le-a indicat ceva anchetatorilor şi a aratat spre pădurice.

S-au oprit apoi în faţa casei lui Dincă unde, cel mai probabil a arătat exact cum a parcat maşina în care se afla şi Alexandra. 

De fiecare dată când Dincă s-a aflat pe stradă a fost huiduit de trecători, care nu au mai ținut cont de faptul că acolo se aflau polițiști și camere de filmat. De altfel, au fost acolo gata să intervină 2 echipe de ”mascați” de la trupele speciale, precum și un echipaj de la jandarmerie.

La reconstituire, o polițistă a jucat rolul Alexandrei Măceșanu, pentru ca Gheorghe Dincă să fie cât mai exact în amănuntele pe care le oferă. Tot la reconstituire s-a folosit un manechin care a fost ars așa cum suspectul a susținut că a procedat în ziua în care ar fi comis crima.

El a condus mașina și a intrat în curtea imobilului, în timp ce fata era pe bancheta din spate, legată. În urma lui, bunicul Luizei Melencu, celalaltă presupusă victimă, a încercat fără succes să se apropie de suspect: ”Plătiți de stat să nu vă faceți datoria. Îmi scoate ochii. Ce ai cu mine? De ce nu mă lași să merg acolo? Ce fac eu?”

Marți, anchetatorii se vor întoarce la casa lui Dincă, pentru că urmează să se reconstituie traseul pe care a fost dusă Luiza Melencu, prima tânără pe care Dincă susține că ar fi ucis-o.

În locuință, Dincă a indicat unde a ucis-o pe Alexandra și apoi, purtând un manechin în brațe, de greutatea aproximativă a fetei, a ieșit în curte, l-a așezat într-un butoi metalic după care l-a incendiat. Gestul arată mai curând cât de posibilă era incendierea și care ar fi fost cantitatea de fum ce a urmat focului.

În tot acest timp, criminaliștii au fotografiat și filmat în detaliu. La final, indiviul a fost preluat sub escortă și dus înapoi la Craiova unde a fost încarcerat.

Gheorghe Dincă le-a declarat procurorilor că le-a ucis pe Luiza Melencu, adolescenta de 18 ani dispărută în luna aprilie, şi Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani dispărută în luna iulie.

Bărbatul susţine că le-a răpit, le-a sechestrat şi le-a ucis, trupurile fiind arse într-un butoi metalic din curtea sa.

Anchetatorii au găsit, în butoiul invocat, cenuşă, fragmente de oase şi dinţi, iar analizele efectuate de Institutul de Medicină Legală Bucureşti au arătat că, în proporţie de 99,93%, acestea aparţin Alexandrei Măceşanu.

De asemenea, anchetatorii au găsit, la indicaţiile lui Dincă, la liziera unei păduri din Caracal, în saci, cenuşă şi resturi de oase, însă analizele legiştilor nu au putut stabili dacă acestea aparţin Luizei Melencu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult