Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Procurorii au deschis dosare penale în rem pentru viol şi act sexual cu un minor după presupusele fapte cu înalți prelați

Your browser doesn't support HTML5 video.

Parchetul General a anunţat că a deschis două dosare penale - în rem, adică privind faptele - pentru act sexual cu un minor şi pentru viol, în cel mai recent scandal care implică BOR.

Între timp, povestea ia o amploare nebănuită. Mai mulţi înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Romane sunt acuzaţi de relaţii homosexuale şi chiar viol de un fost absolvent al Seminarului din Iaşi.

Cei vizaţi susţin că totul este o invenţie şi că respectivul încearcă să se răzbune după ce a fost exmatriculat de la Facultatea de Teologie.

Cristi Calin susţine că a decis să demaşte comportamentul nepotrivit al unor Înalt Preasfinţiţi pentru că în anul 2013 a fost exmatriculat după ce ar fi refuzat avansurile unui stareţ. În urmă cu două luni s-ar fi împrietenit cu deputatul PSD Aurel Balasoiu, absolvent de teologie şi el.

Cristi Călin, fost călugăr: "Între mine şi acest deputat Balasoiu s-a închegat relaţie de încredere şi o prietenie până la exces şi îmi trimitea, am făcut aşa un inventar, cred că peste o mie de poze şi mesaje. El a şters. Avea un grup de whatsap în care vorbeau mai mulţi, şi beep Calinic şi beep Varsanufie, şi îmi povestea lucruri pe care eu le înregistrăm."

Bărbatul susţine că acelaşi deputat ar fi avut o relaţie cu unul dintre şoferii Înalt Preasfinţitului Teodosie, iar în telefonul acestuia ar fi văzut o fotografie indecenta chiar cu Presfintitul.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au reacţionat imediat.

Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului: "Noi avem serioase îndoieli cu privire la credibilitatea informațiilor pe care Cristi Călin le lansează cu referire la IPS Teodosie, câtă vreme, după cum însuși declară în interviu, acționează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism și exmatriculat de la două Facultăți de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creștină: mai precis, calomnie, comerț neautorizat, port ilegal de uniformă clericală, actualmente face parte dintr-o biserică-pirat, nicidecum din BOR, iar în Arhiepiscopia Tomisului a fost depistat, anul trecut, colectând ilegal bani în numele Bisericii."

Episcopul de Tulcea, acuzat că ar fi violat un tânăr

Dezvăluirile călugărului Cristi Calin îl vizează şi pe episcopul de Tulcea pe care îl acuză că ar fi violat un tânăr.

Cristi Călin, fost călugăr: "Acel viol s-a petrecut când acest copil avea 15 ani, relatarea, eu am aflat despre el în luna august, am încercat să strâng toate probele şi am formulat denunţul."

Presupusa fapta s-ar fi petrecut chiar în Palatul Episcopal din Tulcea, iar victima ar fi fost un elev de seminar în clasa a X-a. "Fostul călugăr a depus deja o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Tânărul le-a spus anchetatorilor că deține o serie de materiale video și audio care demonstrează toate agresiunile sexuale. Procurorii nu au făcut nicio declarație până în acest moment."

Episcopia din Tulcea a dezminţit toate acuzațiile.

Visarion, Tulcea: "Aceste acuze nefondate și halucinante lansate în presă de către o persoană care acționează pe fondul frustrărilor aduc un prejudiciu atât imaginii Bisericii Ortodoxe în ansamblu, cât și clerului și credincioșilor tulceni, dar, mai ales, ierarhului eparhiot."

Calinic şi Varsanufie nu au comentat deocamdată

Am cerut câte un punct de vedere şi de la înalt preasfinţiţii Calinic şi Varsanufie, acuzaţi și aceştia de fostul călugăr de relaţii indecente, fapte aflate de Cristi Calin tot de la deputatul Aurel Balasoiu. Nu am primit deocamdată niciun răspuns.

Pe de altă parte, PSD a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute, printr-un comunicat, că deputatul Aurel Bălășoiu de la care a pornit scandalul a fost exclus din partid şi i s-a cerut şi demisia din Parlament.

"Reporter: Ce anume v-a determinat să luaţi decizia asta? Ce anume a făcut dl deputat? Sunt agresiuni sexuale? Sunt fapte reprobabile cu un minor? Ce anume a făcut? De ce anume este suspectat dl deputat pt că este colegul dvoastră din organizaţie Simona Bucura Oprescu, deputat PSD Argeş: Vă adresez rugămintea să mă puneţi în situaţia de a mă întreba despre activitatea mea. Reporter: - E activitatea dvostră din judeţul Argeş. Domnul deputat, la fel ca şi dvoastră, este din judeţul Argeş."   Surse politice suţin că liderul PSD, Marcel Ciolacu, ar fi luat decizia de a-l exclude pe Aurel Bălăşoiu din partid după ce preşedintele PSD Argeş i-ar fi transmis că deputatul apare în înregistrări în timp ce întreţinea relaţii intime cu un minor.   Parlamentarul a refuzat să îşi dea demisia şi, invocând motive personale, şi-a luat concediu pentru următoarele trei săptămâni. 

Cei de la Patriarhia Română au precizat pentru Știrile PRO TV că au cerut să vadă dovezile călugărului Cristi Calin, însă, acesta nu le-a oferit. Pe de altă parte, procurorii din Bucureşti au deschis în dosar penal în rem pentru viol şi act sexual cu un minor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult