Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primul medic român care a efectuat un transplant de măduvă la un adult a murit de COVID-19

Your browser doesn't support HTML5 video.

România înregistrează marți un număr record de decese din cauza noului coronavirus. 60 de oameni au murit în ultimele 24 de ore, răpuși de Covid-19.

Printre ei se numără și unul dintre cei mai respectați medici din țară. Este vorba despre profesorul Istvan Benedek, cel care acum 19 ani a efectuat primul transplant de măduvă la un adult.

Operația în premieră a avut loc în centrul pe care îl conducea la acea vreme în Târgu Mureș. Tot la Târgu Mureș a și murit în noaptea de luni spre marți, în secția de terapie intensivă a Institutului de Cardiologie.

Profesorul Benedek avea 71 de ani şi deşi se pensionase, venea zilnic la clinică. La începutul lunii august, 11 cadre medicale ale clinicii de hematologie au fost diagnosticate cu Covid-19, iar printre ele şi şeful unităţii, profesorul Benedek. Clinica a fost închisă, iar medicul a ajuns la Institutul de Boli Cardiovasculare din Târgu Mureş, după ce starea lui s-a agravat.

Dr. Kopeczy Judith, medic clinică de hematologie şi transplant: "Din 2000 am început de la zero transplant în România, a fost un pionierat şi am lucrat împreună până în ultimul moment."

Citește și
politia
"Metoda Accidentul" varianta Covid-19 este tot mai folosită. Cum procedează infractorii

Sub conducerea lui s-a înfiinţat la Târgu Mureş Compartimentul de Transplant Medular, unde în fiecare an vin să-şi găsească vindecarea sute de pacienţi cu leucemie sau alte boli de sânge.

Dr. Benedek Istvan, şef Clinica de Hematologie şi Transplat Medular Târgu Mureş: ''Poate să moară nu din cauza bolii sau din cauza transplantului, ci a complicaţiilor apărute, a infecţiilor"

Profesorul Istvan Benedek a fost autorul mai multor premiere medicale: primul tranplant de măduvă la un pacient adult în urmă cu 19 ani. Tot el a făcut aceeaşi procedură pentru prima dată la bolnavi cu leucemie acută.

În premieră naţională, profesorul Benedek a reuşit să trateze cu ajutorul tranplantului de măduvă un bolnav cu scleroză multiplă, dar şi un suferind de boală autoimună. Mai mult, a avut curajul să facă păşi într-un domeniu incitant pentru lumea ştiinţifică: injectarea de celule stem în arterele coronariene ale unor pacienţi care suferiseră un infarct miocardic.

Claudiu Puiac, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş: "Sunt sigur că de acolo sus ne va privi şi va avea grijă ca şcoala de hematologie să se dezvolte."

Profesorul Istvan Bendek şi-a încheiat misiunea lui de a salva vieţi. Datorită pasiunii pentru medicina şi a curajului de a face pionierat în acest domeniu, va trăi prin fiecare dintre miile de bolnavi vindecaţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult