Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primul centru de vaccinare în mașină din București se va deschide joi. Anunțul lui Gheorghiță

Primul centru de vaccinare drive-through din București va fi deschis joi în Piața Constituției, a anunțat marți Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului de coordonare a vaccinării din România.

Centrul de vaccinare va avea patru fluxuri disponibile și cei interesați se pot prezenta direct, fără programare în platformă.

"Pe 28 aprilie, mâine, se activează al nouălea centru de vaccinare mobil în judeţul Argeş, vor fi vaccinate 80 de persoane încă din prima zi. De asemenea, în municipiul Bucureşti, joi, 29 aprilie, va fi deschis primul centru de tip drive-through în Piaţa Constituţiei, vor fi 4 fluxuri disponibile, vaccinul va fi de la compania Pfizer, prezentarea este directă, fără programare în platformă. Din punct de vedere organizatoric, în cursul zilei de mâine, toată activitatea va fi deja pregătită", a spus Gheorghiţă.

El a amintit că din data de 4 mai va începe activitatea de vaccinare prin cabinetele de medicină de familie.

"În mod deosebit, în prima etapă, prin intermediul medicilor de familie, care şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare, începând cu astăzi şi mâine urmează a se distribui primele două zile de vaccin de la compania Johnson&Johnson, vorbim de circa 57.500 de doze, care merg către centrele regionale de depozitare şi, ulterior, prin intermediul direcţiilor de sănătate publică, aceste doze vor fi repartizate la medicii de familie şi vorbim, în prima etapă, de circa 25 de doze alocate pentru fiecare medic de familie. La sfârşitul lunii aprilie, cred că pe 30 aprilie, vom primi următoarea tranşă de vaccin de la compania Johnson&Johnson şi vom completa acest necesar până la aproximativ 80 de mii de doze, cât este calculat pentru a putea demara această activitate de vaccinare", a arătat coordonatorul CNCAV.

Citește și
Incidența cazurilor de Covid-19 în România. Bucureștiul și două județe, în scenariul roșu
Incidența cazurilor de Covid-19 în România. Bucureștiul și două județe, în scenariul roșu

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult