Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primii pacienți critici cu SARS-COV-2 au ajuns în Ungaria. Ministru: „Acesta este ajutorul pe care îl putem da acum României”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ungaria sare în ajutorul României, îngenunchiată în această perioadă de COVID-19. Nouă pacienți vor fi îngrijiți începând de vineri în două centre universitare din Szeged și Debrecen.

Opt dintre ei au fost duși joi seară cu două aeronave militare, la Timișoara și Oradea, din București. Din păcate, o femeie de 66 de ani care trebuia să fie transportată în țara vecină s-a stins în ambulanță.

Trei pacienţi aflați în stare gravă au fost duşi, aseară, din Capitală cu o aeronavă Spartan, la Timișoara. Şi-au petrecut noaptea la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, unde au fost monitorizaţi până la plecarea spre Szeged, în Ungaria. Tot în țara vecina ar fi trebuit să ajungă şi două paciente din Timişoara, însă una dintre ele a intrat pe drum în stop cardio-respirator, aşa că maşina s-a întors la spital. Între timp, a murit.

Mihai Grecu, șef UPU Spitalul Județean din Timișoara: „De la noi a plecat o pacientă la Szeget, de 66 de ani, care era deja de două zile în Unitatea de Primiri Urgențe. Cea de-a doua pacientă, din păcate a devenit instabilă la inițierea transferului, motiv pentru care am decis să încercăm să o stabilizăm"

Un medic din Timișoara care va monitoriza în permanență starea de sănătate a pacientilor a ajuns și el la Szeged

Citește și
peter szijjarto ministru ungaria
Ungaria va prelua din România 50 de pacienţi COVID-19 care necesită tratament la ATI

Mihai Grecu, șef UPU Spitalul Județean din Timișoara: „A participat acolo la ședințe cu colegii din echipa maghiară și cu ea ținem legătura în vederea realizării acestor transferuri"

Alţi cinci pacienţi din Bucureşti au ajuns aseară la Oradea cu o aeronavă militară Hercules. De acolo, au plecat spre Debrecen, însoţiţi de personal medical din România.

„Avionul dă cu spatele și o să fie cu spatele aici. Tu cu terapia te duci cu spatele, că nu se pot da trei o dată jos” le explică medicul coordonator colegilor.

Pacienţii au fost reevaluaţi de medici, după coborârea din aeronavă, într-un spaţiu special amenajat, pe Aeroportul din Oradea, utilat cu aparatura medicală pentru bolnavii aflaţi în stare critică.

Alin Suciu, medic UPU Oradea- coordonatorul acţiunii: „Este vorba despre un transfer a cinci pacienţi critici, cu pneumonii SARS COV 2, intubaţi, ventilaţi mecanic”.

Discuțiile între Bucureşti și Budapesta au început săptămâna trecută, după ce secțiile ATI din toată țara au ajuns să fie copleșite de numărul de pacienți infectați cu SARS-COV-2 în stare gravă.

Peter Szijjarto, ministrul de Externe ungar: „Cincizeci de pacienţi vor ajunge din România în două spitale diferite din Ungaria. Mulţi dintre ei pentru tratament intensiv. Acesta este ajutorul pe care îl putem da acum României”.

În zilele următoare, alţi pacienţi vor fi transferaţi în spitale din Ungaria.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult