Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primele imagini cu Radu Aryan, după ce a fost găsit. Ce le-a spus medicilor din ambulanță

Your browser doesn't support HTML5 video.

Miracol în Botoşani. La 24 de ore după ce părea că l-a înghiţit pământul, băiețelul de doi ani căutat de sute de oameni a fost găsit în viaţă.

Radu era sprijinit de un copac, epuizat și speriat, în apropierea unei mănăstiri, la câțiva kilometri de locul în care fusese văzut ultima dată.

Acestea sunt primele imagini cu băiețelul găsit în viaţă. Este speriat, deshidratat și epuizat după ce a petrecut o noapte sub cerul liber, pe o vreme rece cu lapoviță.

Radu a fost localizat luni după-amiază în zona Schitului Sihăstria Voronei, la marginea unei păduri, la aproximativ patru kilometri distanță de locul de unde plecase de lângă bunica lui. A fost zărit de un echipaj al Poliției de Frontieră, care participa la căutări. Se sprijinea de un copac.

Însă, înainte de acest final fericit, orele au părut ani.

Duminică, băiețelul a fost filmat pe drumul principal din zona Cantonului Pleșul. La nici 20 de metri distanță se află o pădure deasă, Rezervația Tudora, de peste 100 de hectare.

Dispariția băiețelului a mobilizat sute de oameni care au scotocit vastul perimetru. La căutări au fost aduse și două elicoptere.

Aryan este în grija bunicii de când părinţii au plecat la muncă în Marea Britanie. Duminică, femeia a fost cu el în vizită, la niște vecini. La un moment dat, cel mic a dispărut.

Maria Radu, bunica băiatului: „Când am ieșit după mai bine de jumătate de oră, îl caut și într-o parte și în alta. A plecat.”

La 14.30, adică la o jumătate de oră de când a ieşit din curte, Aryan a fost surprins de camerele de supraveghere ale cantonului silvic.

La ora 15, a fost anunțată poliția.

Vasile Aghiorghesei, pădurar Cantonul Pleșul: „A trecut prin râpă asta de aici. Striga “mamă, mamă, mamă”, striga disperat."

A existat oricând pericolul ca băiețelul să intre în zona plină de animale sălbatice. Radu Aryan a fost căutat azi-noapte inclusiv cu camere de termoviziune. Cu lacrimi în ochi, părinții lui s-au întors încă de aseară acasă și s-au rugat tot timpul pentru o minune.

Ionela Radu, mama băiatului: „Să sperăm că va fi bine și că îl vom găsi sănătos și în viaţă.”

Pe lumină, bieţii oameni au primit vestea mult aşteptată. Deși nu vorbește limba română, tatăl băiețelului a rostit un cuvânt din suflet.

Sahar Mahmood, tatăl băiatului: „Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc! Mulțumesc mult! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Când m-a văzut mi-a spus doar atât: "tati" și m-a luat în brațe."

Virgil Noru,SAJ Botoșani: „Vorbăreț, a vorbit tot drumul. Vorbea că a văzut un lup, eu știu ce a văzut el prin pădure. În momentul în care a văzut că a intrat mama în ambulanţă şi i-a dat să mănânce a fost totul ok."

Ionela Radu, mama băiatului: „Deci nu pot să descriu în cuvinte oamenii cât sunt de mari şi ce suflet au! Ne-a zis că a mers foarte mult și mi-a zis că s-a speriat. Atâta mi-a spus."

Băiețelul este acum în grija medicilor de la Spitalul Județean din Botoșani, care îi monitorizează starea de sănătate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult