Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primarul din Sângeorz-Băi, care s-a filmat umilindu-și fiica, condamnat definitiv într-un alt dosar penal

Traian Ogâgău, primarul orașului-stațiune Sîngeorz-Băi a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru că a refuzat să suflet în etilotest, precum și prelevarea de mostre biologice.

Apelul formulat de primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, la sentinţa dată în luna iulie de Judecătoria Năsăud, prin care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, a fost respins, luni, de Curtea de Apel Cluj, transmite Agerpres.

"În baza art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul O. T. împotriva sentinţei penale nr. 95/09.07.2020 a Judecătoriei Năsăud. În temeiul art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea apelului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2020", se menţionează pe site-ul Curţii de Apel Cluj.

Dosarul privind refuzul de a i se preleva mostre biologice a fost înregistrat la Judecătoria Năsăud în decembrie 2018, iar sentinţa a fost dată după un an şi jumătate.

Potrivit deciziei publicate pe site-ul judecătoriei, Traian Ogâgău a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, fiind stabilit un termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care ar trebui să urmeze un curs de legislaţie rutieră şi să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice, chiar în cadrul primăriei pe care o conduce.

Traian Ogâgău a câştigat, în urmă cu două săptămâni, cel de-al doilea mandat de primar al oraşului-staţiune Sângeorz-Băi din judeţul Bistriţa-Năsăud, candidând ca independent.

În timpul campaniei electorale, Ogâgău s-a ales cu un alt dosar penal, pentru rele tratamente aplicate fiicei sale minore, după apariţia în spaţiul public a unui material video filmat de primar în timpul unei vacanţe la schi, în Austria.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult