Primăriile economisesc până la 90% din costurile cu energia electrică prin panouri fotovoltaice. Cum vor folosi banii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Oficialii spun că vor folosi banii pentru drumuri, locuri de joacă sau pentru a accesa alte proiecte cu finanțare de la Uniunea Europeană.
Autoritățile locale din Traian Vuia, județul Timiș, scoteau din buget, în fiecare iarnă, 60 de mii de lei pentru lemne. În timp ce factura la energia electrică ajungea chiar și la 40 de mii de lei pe lună. Acum, datorită panourilor fotovoltaice montate pe primărie, pe căminul cultural și pe școli, situația s-a schimbat. Încălzirea se face prin pompe de căldură, alimentate cu energie verde.
Vasile Petruescu, primarul comunei Traian Vuia: „A fost primul an în care nu am avut consum de lemne la clădiri pe timpul iernii. Energia verde este foarte importantă, mai ales având în vedere fluctuațiile pieței energiei."
Investiția a fost realizată din fonduri europene. A inclus și un parc fotovoltaic, care asigură iluminatul stradal.
Vasile Petruescu, primarul comunei Traian Vuia: „Pe timpul unei zile de vară poate produce și 800 și 1000 de kw, ceea ce este extraordinar de mult."
Fonduri europene pentru energie regenerabilă: aproape un miliard de euroÎn ultimii ani, aproape un miliard de euro din fonduri europene a fost disponibil pentru investiții în energie regenerabilă. Unele primării au scos bani și din bugetul local pentru a deveni independente energetic.
Un exemplu este comuna Arcani, din județul Gorj, unde autoritățile locale au investit masiv în acest sector. Acolo, chiar și mașinile vechi au fost înlocuite cu unele electrice.
Aristică Coiculescu, primar comuna Arcani: „Nu mai avem niciun cost cu energia electrică, având și statut de prosumator avem și un plus semnificativ în urma producției de energie de către aceste panouri.”
Banii strânși vor fi investiți în alte proiecte, spun oficialii. Cu fonduri europene, urmează să fie construit un parc fotovoltaic, destinat iluminatului stradal.
Aproape 500 de panouri alimentează și primăria Oșorhei, de lângă Oradea. Clădirea "verde" este considerată una futuristă.
Ioan Gligor, primar Oșorhei: „În prezent, acestea acoperă aproximativ 80% din cheltuielile cu energia ale clădirii, inclusiv pentru încălzire.”
Economiile lunare de aproximativ 12 de mii de lei sunt direcționate și acolo către proiecte pentru comunitate.
Provocarea stocării energiei regenerabile pe termen lungSpecialiștii consideră aceste investiții în energia verde esențiale, mai ales într-o piață instabilă. Totuși, există un minus major: lipsa soluțiilor de stocare.
Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă: „În România, majoritatea proiectelor din domeniul energiei regenerabile au fost realizate fără soluții de stocare. Deși pe termen scurt acest lucru aduce avantaje economice, reprezintă o problemă de reziliență pe termen lung."
Pentru a rezolva această problemă, Ministerul Energiei a pus la bătaie 150 de milioane de euro pentru achiziția de baterii.
Sursa: Pro TV
Etichete: energie electrica , primarie , panouri fotovoltaice
Dată publicare: 18-03-2025 07:35