Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prima reacție a Gabrielei Firea: Decizia privind Companiile municipale este şocantă

Gabriela Firea a reacționat după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale ale Primăriei Capitalei. Decizia instanţei este definitivă.

”Am aflat în această seară soluția Curții de Apel București, care a admis recursul USR și a dispus anularea Hotărârilor CGMB prin care s-a  decis înființarea  a 20 de companii municipale în lunile martie și aprilie a anului 2017. Recunoaștem că pentru noi această decizie este una, cel puțin surprinzătoare, dacă nu șocantă, în contextul în care până acum am avut căștig de cauză în alte procese similare la fond, și chiar și aici câștigasem în mod clar la fond. În luarea acestor decizii de înființare, cât și pe parcursul procesului am avut confirmarea scrisă a unor cadre didactice - profesori universitari cu o reputație neștirbită, în acest domeniu, că adoptarea acestor hotărâri s-a făcut cu respectarea strictă a textelor de lege. Am preluat acest model din Europa, din orașe precum Viena, Stockholm, Berlin, iar companii municipale există și în alte orașe din țară. Se pare însă că o instanță din România a decis că aproape toate deciziile în Consiliile Locale și în CGMB nu pot fi adoptate decât cu o majoritate de 2/3, astfel încât probabil se va ajunge, prin astfel de interpretări la o blocare completă a funcționării orașului. Contestatarii noștri se pare că apreciază că un București complet blocat și aruncat în haos, este singura modalitatea care le-ar putea da câștig de cauză în alegerile viitoare. Vom analiza și vom cere opinia unor juriști să luăm în continuare măsurile ce se impun. Ceea ce dorim să precizam este faptul că aceste companii există în continuare, sunt înființate de acum un an și câteva luni, sunt înscrise la Registrul Comerțului, iar această anularea a HCMB- acte administrative, nu va produce efecte (automate) asupra unor societăți funcționale. Probabil, tot instanțele, în înțelepciunea lor, ne vor explica cum procedăm în continuare” , se arată într-un comunicat al Primarului General, Gabriela Firea.   Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale ale Primăriei Capitalei, în urma unui proces iniţiat de USR Bucureşti, în anul 2017. Decizia instanţei este definitivă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult