Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prima imagine cu copilul căzut de 8 zile într-un puț, în Spania. Ce indicii au salvatorii

Copilul de 2 ani care a căzut pe 13 ianuarie într-un puţ îngust şi adânc este căutat pentru a șaptea zi la rând de sute de tehnicieni.

O fotografie cu copilul, publicată de El Mundo, făcută în urmă cu puțin timp înainte să dispară i-a convins pe salvatori că acesta se află în acel puț. Asta pentru că Julen mânca dintr-o pungă de snacksuri înaine să alunece în subteran, fiind și fotografiat de familia sa, cu care se afla la plimbare. Iar punga pe care o avea în mână a fost găsită în puț de echipele de căutare.

Nu se știe dacă băiatul a supraviețuit, însă misiunea de salvare, fără precedent în istoria ţării, potrivit presei spaniole, se desfăşoară zi şi noapte, într-o zonă muntoasă, în comuna Totalan din provincia Andaluzia, cu sprijinul populaţiei locale.

Un uriaş utilaj de perforare a fost instalat de urgenţă la faţa locului, unde tehnicienii au început să sape, sâmbătă, 19 ianuarie, un puţ vertical, paralel cu cel în care a căzut copilul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea publică spaniolă (TVE).

"Sperăm că această muncă va putea fi realizată cât mai rapid posibil şi că vremea, începând de acum, să fie mai favorabilă decât a fost până în prezent", a declarat inginerul Angel Garcia Vidal, care coordonează echipa de tehnicieni.

Instabilitatea terenului şi duritatea unor roci au făcut ca procedurile de terasare şi foraj să devină deosebit de dificile.

Săparea acelui tunel ar putea să dureze 15 ore dacă vremea va fi favorabilă, a explicat Angel Garcia Vidal.

Atunci când tunelul ce trebuie să fie săpat va atinge o anumită adâncime - nivelul unde s-ar afla copilul -, mai mulţi minori vor fi folosiţi pentru a săpa "cu mâinile" o legătură cu puţul principal, etapă ce ar putea să dureze aproximativ 20 de ore, potrivit TVE.

Şansele de supravieţuire ale băieţelului, al cărui prenume este Yulen, sunt foarte mici.

Nicio dovadă care să ateste că Yulen este încă în viaţă nu a fost găsită după ce băiatul a căzut în acel puţ abandonat cu diametrul de 25 de centimetri şi o adâncime de peste 100 de metri. Incidentul s-a petrecut atunci când băiatul se juca în apropiere de părinţii lui, care se aflau la un picnic.

Companiile mass-media, care urmăresc cu interes aceste operaţiuni, au raportat că părinţii lui Yulen au pierdut deja, în 2017, un copil la vârsta de trei ani, decedat din cauza unei probleme cardiace.

Garda Civilă a i-a audiat pe părinţi, ca şi pe antreprenorul care a săpat puţul, potrivit unui purtător de cuvânt al Poliţiei, care a explicat că această procedură este uzuală pentru un astfel de accident.

Puţul nu era semnalizat atunci când băiatul a căzut în el, iar o sursă din Guvernul regional al Andaluziei a declarat că antreprenorul nu a solicitat permisele necesare pentru săparea acestuia.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult