Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele o invită pe Viorica Dăncilă la Cotroceni pentru a discuta "aspecte de politică externă". Premierul a acceptat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat o invitaţie premierului pentru o consultare care va avea loc marţi, la ora 11:00.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat-o pe şefa Guvernului, Viorica Dăncilă, marţi, la Palatul Cotroceni, la consultări pentru clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă, a informat Administraţia Prezidenţială.

În urma invitației transmisă luni, de către Administraţia Prezidențială, prim-ministrul României Viorica Dăncilă a transmis următorul răspuns:

"Domnule Președinte, în cadrul dialogului interinstituțional, am primit invitația dumneavoastră la consultări pe teme de actualitate de politică externă, respectiv recentele evoluții din Orientul Mijlociu şi relațiile bilaterale ale României cu Statul Israel.

Pe această cale, confirm participarea".

Citește și
viorica dancila
Viorica Dăncilă se consideră amenințată de președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a comentat și el subiectul, după o întâlnire cu Liviu Dragnea, la Parlament:

"E problema premierului, nu stabilim noi ce face premierul, dar cred că de data aceasta, pentru că am aflat că a fost trimisă o scrisoare din partea preşedintelui, adresată primului ministru, cred că aceasta este formula corectă instituţional şi bănuiesc că doamna prim-ministru va da curs acestei invitaţii. Nu văd niciun alt motiv de a refuza. Cred că acesta va fi răspunsul, dar nu vorbesc în locul prim-ministrului". 

Întrebat dacă ar trebui să meargă şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, la această întâlnire, Tăriceanu a răspuns: "Acest lucru îl va aprecia doamna prim-ministru".

Comunicatul de presă al Preşedinţiei:

”Invitație adresată de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, Prim-ministrului României, doamna Viorica Dăncilă

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis luni, 14 mai a.c., o invitație Prim-ministrului României, doamna Viorica Dăncilă.

Vă redăm în continuare textul invitației:

„Doamnei Vasilica -Viorica Dăncilă Prim-Ministrul României

Stimată doamnă Prim-ministru, Având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu evoluții recente din politica externă, în temeiul dispozițiilor art. 86 din Constituție, vă invit pentru consultări în data de 15 mai a.c., ora 11:00, la Palatul Cotroceni.

Consultările vizează clarificarea unor aspecte ce țin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării ambasadei României din statul Israel, care constituie probleme urgente și de importanță deosebită.

La această întâlnire puteți fi însoțită de miniștrii de resort.”

Departamentul Comunicare Publică.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult