Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Klaus Iohannis: Avem ca prioritate construirea unui cablu electric între România, Georgia şi Azerbaidjan

Salome Zourabichvili, preşedintele Georgiei, a fost primită, marţi, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în România.  

 

Iohannis: Avem ca prioritate construirea unui cablu electric între România, Georgia şi Azerbaidjan

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România lucrează cu Georgia şi cu alte state partenere pentru realizarea unor proiecte strategice majore.

Klaus Iohannis a arătat că o prioritate este construirea unui cablu electric între România, Georgia şi Azerbaidjan, în cadrul „Coridorului verde de electricitate", care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre şi cu spaţiul Uniunii Europene.

„Am agreat cu doamna preşedinte, în cadrul discuţiilor, că interconectările fizice la Marea Neagră au un rol esenţial în consolidarea stabilităţii şi prosperităţii acestei regiuni, prin ancorarea durabilă a acesteia la spaţiul european. În acest sens, România lucrează deja cu Georgia şi cu alte state partenere pentru realizarea unor proiecte strategice majore. Astfel, avem ca prioritate construirea unui cablu electric între România, Georgia şi Azerbaidjan, în cadrul 'Coridorului verde de electricitate', care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre şi cu spaţiul Uniunii Europene. Acesta ar urma să fie dublat de un cablu submarin de fibră optică România-Georgia pentru dezvoltarea conectivităţii digitale între Uniunea Europeană, Georgia şi, mai departe, către Asia Centrală", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în declaraţia comună cu omologul georgian, Salome Zourabichvili.

Citește și
klaus iohannis
Iohannis, despre aderarea la Schengen: „Dacă vorbim de unitate şi solidaritate în Europa, ea trebuie să existe şi între noi”

De asemenea, şeful statului a amintit că se lucrează cu Georgia pentru operaţionalizarea Coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică, o iniţiativă a României.

„Discutăm despre stabilirea unei linii de feribot regulate la Marea Neagră, care să lege România de Georgia. Acesta este un proiect esenţial pentru încurajarea comerţului şi îmbunătăţirea conectivităţii între Uniunea Europeană şi Georgia", a spus Iohannis.

Iohannis: România - unul dintre cei mai fermi susţinători ai aspiraţiilor Georgiei de integrare europeană şi euroatlantică

Klaus Iohannis a mai declarat că România este unul dintre cei mai fermi susţinători ai aspiraţiilor Georgiei de integrare europeană şi euroatlantică.

„România va rămâne unul dintre cei mai fermi susţinători ai aspiraţiilor Georgiei de integrare europeană şi euroatlantică. Vă felicit, şi în acest cadru, pentru obţinerea perspectivei europene la Consiliul European din iunie. Integrarea presupune reforme structurale complexe, iar un sistem politic incluziv şi continuarea eforturilor de modernizare şi democratizare reprezintă elemente obligatorii pentru agenda de aderare a Georgiei la Uniunea Europeană", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în declaraţia comună cu omologul georgian, Salome Zourabichvili.

Şeful statului a dat asigurări că România va fi alături de Georgia în tot acest proces.

Preşedintele Iohannis a apreciat, totodată, poziţia fermă a Georgiei în ceea ce priveşte imperativul continuării reformelor.

De asemenea, Klaus Iohannis a subliniat că România continuă să susţină aspiraţiile euroatlantice ale Georgiei, în conformitate cu deciziile Summitului de la Bucureşti din 2008.

„Ca expresie concretă a sprijinului nostru, ţara noastră va prelua, de la 1 ianuarie, mandatul de Punct de Contact NATO la Tbilisi", a anunţat preşedintele Iohannis.

Primirea președintelui Georgiei la Palatul Cotroceni 

Oficialul georgian fost primit cu onoruri militare pe platoul de ceremonii.

Din delegaţia şefului statului român fac parte, printre alţii, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Sergiu Nistor, Cosmin Marinesu, Daniela Bârsan.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.

Vizita preşedintelui Salome Zourabichvili la Bucureşti are loc în context aniversar, anul acesta România şi Georgia marcând 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările politice ale preşedinţilor Klaus Iohannis şi Salome Zourabichvili se vor concentra pe evoluţiile şi transformările recente la nivel regional şi internaţional, în special modificarea profundă a mediului de securitate al regiunii Mării Negre, pe fondul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La discuţii va participa şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

De asemenea, vor fi abordate deciziile luate la Summitul NATO de la Madrid cu relevanţă pe acest spaţiu şi, respectiv, la Consiliul European din iunie de la Bruxelles referitoare la perspectiva europeană a Georgiei.

Discuţiile vor mai viza modalităţile concrete de creştere a conectivităţii între România şi Georgia, cu valorificarea potenţialului de tranzit între Europa şi Asia al celor două ţări în planul transporturilor, energiei şi contactelor interumane.

La finalul convorbirilor, cei doi preşedinţi vor semna Declaraţia comună privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Georgia.

Salome Zourabichvili va mai avea întrevederi cu premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Preşedintele Georgiei efectuează vizita oficială în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult